Cu multe săptămâni întârziere, solicitarea lui Marin Lupaș privind evoluția construcției parcului de la Tricoul Roșu a primit în sfârșit replică. Acesta a primit o copie xerox după adresa unor avocați trimisă către Primărie (!), ceea ce nu poate fi considerat un răspuns oficial la o cerere pe Legea administrației publice locale. Mai mult, toate aceste dezvăluiri confirmă ideea lui Lupaș cum că parcul anunțat a fost o „fumigenă electorală” a primarului în funcție.

Sunt surprins de așa-zisul răspuns primit pe tema terenului de la Tricoul Roșu, pentru că niciodată Primăria nu mi-a prezentat o adresă de la un terț drept document propriu. Având în vedere această situație, pot considera pe bună dreptate că primarul actual a interzis, în mod abuziv, elaborarea unei analize a situației reale”, declară Lupaș.  

Solicitarea făcută de consilier în baza Legii 215/2001 a primit o replică halucinantă. În loc de a oferi răspunsuri și date concrete în termenul calendaristic legal prevăzut, privind activitatea administrației locale în negocierile de cumpărare a unui teren de zeci de milioane de lei, Primăria a întârziat săptămâni întregi doar pentru a-i transmite lui Lupaș o copie după o adresă din ianuarie primită de la avocații proprietarilor de la Tricoul Roșu.

Eu am întrebat Primăria ce a făcut și mi s-a transmis ce le-au scris alții! De fapt, descoperim din răspunsul proprietarilor terenului că domnul Falcă le-a cerut acestora în noiembrie anul trecut efectuarea unor costuri la care aceștia nu sunt obligați prin lege să se angajeze. Mi se pare că acest primar dorește ca negocierile să nu aibă succes!  Asta ne arată mimarea intenției de a face ceva concret acolo, cum este un parc. Și este un indiciu că doar se căuta tergiversarea până la un moment necunoscut din viitor, tocmai pentru că totul a fost un șiretlic de imagine al politicianului Falcă”, dezvăluie consilierul independent.

Lupaș adaugă că în acest context interesele arădenilor nu sunt reprezentate cu adevărat.  „Din tot ce a arătat până acum, începând cu contractul semnat și neonorat la terenul din Subcetate, ori cu Cetatea, unde de aproape 10 ani de zile nu s-a făcut nimic concret, iar acum avem această ”fumigenă” de la Tricoul Roșu, din toate aceste lucruri reiese că șeful PNL Arad face doar declarații  și acuzații prin care își acoperă lipsa de activitate pentru comunitatea de arădeni pe care se presupune că îi reprezintă, dar este întotdeauna preocupat și atent la interesul său propriu”, concluzionează consilierul.

B.P.