Rămas la echipă ca singură soluție viabilă pentru un obiectiv pretențios, Ionuț Popa și-a făcut echipă cum a dorit, cu o frână doar în a oferi salarii foarte mari unor jucători posibil, nu garantat, mai valoroși. Experiența ultimilor ani de la UTA ne-a arătat că nu joacă numele și CV-ul, ci fotbalistul. Și cu mici excepții, toți care au venit la UTA în anii trecuți nu ne-au ajutat dar ne-au făcut de bani. Trist este că s-a renunța prea ușor la juniorii din generațiile 97-98 și la alți jucători arădeni care sunt utili acum altor echipe cu pretenții din Liga a doua sau a treia. Au venit jucători care au convins și nu prea iar dacă la finalul acestui campionta vom fi pe la mijloc, de ce nu s-a continuat cu jucătoriii crescuți la Atletico și UTA, mai ieftini și mai devotați?
Sezonul acesta a pornit mai plin de speranță ca oricând dar odată cu trecerea etapelor, utiștii au realizat că e un dejavu și că este doar o iluzie promovarea. Când te bat toate satele din Ilfov, când vechii jucători au depus memorii și vin scadențele și amenințarea cu depunctarea, dar totuși, Primăria dă cu mult peste un milion de euro la club, bani ce nu pot fi folosiți la salarii, când stadionul nu se mai termină, parcă te apucă așa o revoltă … păi cum p… măsii, suntem arădeni sau …
Chibițul
Nu, este Atletico vopsită-n alb-roșu…
Comments are closed.