Într-un articol pro-referendum, nesusținut de argumente solide, religioase și logice, Radu Morar îl acuza pe Klaus Iohannis că i-ar fi făcut pe 90 % dintre români „fanatici religioși”!
De data aceasta, în virtutea faptului că nimeni nu deține adevărul absolut și toți avem limite de percepție, dați-mi voie să nu fiu de acord cu Radu Moraru.

De la început vreau să stabilesc ceva clar: nu sunt pro-homosexuali sau pro-cei ce întrețin relații sexuale nefirești, adică între persoane de același sex, ori pedofilie sau zoofilie. Îmi displac și-mi produc greață, chiar dacă sunt bolnavi psihic și au circumstanțe atenuante în acest sens. Însă nu trăiesc după reguli religioase și nici după dogme bisericești și nu-mi repugnă relațiile nefirești pentru că sunt catalogate ca fiind păcat, ci pentru că le consider anormale și degradante pentru specia umană (e părerea mea personală). Dacă facem recurs la religie, e bine de menționat că nu numai sodomia (relația între persoane de același sex, perversiunile, zoofilia, etc.) constituie păcate de moarte, ce sunt înfierate, ci și multe altele, precum: omorul (crima), lovirea părinților, răpirea și vinderea omului (sclavia), blestemarea părinților, vrăjitoria, zoofilia, jertfe aduse altora decât lui Dumnezeu, preacurvia cu femei măritate, relații incestuale (cu sora, mama, nora, mătușa, fiica vitregă, mama vitregă, vara, etc.), relații cu o femeie aflată la menstruație.

Toate acestea, din punct de vedere religios, sunt păcate situate pe aceeași scară a sancțiunii: moarte. Or, a interzice – în numele religiei -, doar a relațiilor dintre persoane de același sex, prin constituție, mi se pare nu numai discriminare, ci o ipocrizie fără margini. Și ca să fim consecvenți în materie de percepte religioase, ca și creștin, ca să condamni pe cineva pentru că a săvârșit un păcat, clasificat ca de moarte, conform Vechiului Testament (gen relații cu persoane de același sex sau adulterul/preacurvia) și să pui în aplicare „sancțiunea” divină, condiția principală e ca cel ce aplică „pedeapsa” să fie fără vină (fără păcat în fața lui Dumnezeu), așa cum a spus Isus când a fost prinsă în flagrant femeia ce a comis adulter. Și cine, mă rog, dintre așa zișii (autointitulați) creștini, e fără vină, în ziua de astăzi, pentru a acuza homosexualul că e păcătos și are dreptul să-l condamne (fie și moral sau să-i interzică anumite drepturi civile)? Când Isus a spus: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”, nu s-a referit, cu siguranță, doar la cei care comiseseră păcate din categoria celor pentru care se aplica pedeapsa capitală, ci orice fel de păcat.

Adică au dreptul să judece și să aplice pedeapsa doar cei fără vină. Și când te oferi să-l condamni pe un homosexual (care este păcătos în fața lui Dumnezeu), din punct de vedere așa zis creștinește, mai ales când nu ești fără vină, din contra, ai kilometri de vină înscriși în cazierul divin, dar ții cu tot dinadinsul să judeci și condamni, nu ești, cumva, fanatic religios? Și, atunci, cu ce-a greșit Iohannis atunci când a spus că majoritatea creștinilor români, în cazul referendumului, prin care cer interzicerea prin lege a săvârșirii unui păcat (fie el și de moarte, în acceptul religios), după modul vehement în care cer excluderea din societate a celor care sunt homosexuali, sunt fanatici? Și eu sunt de aceeași părere! Un creștin, prin definiție, aplicând principiul fundamental al toleranței: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, trebuie să fie, în primul rând, tolerant.

Pentru că n-are nici un drept moral să acuze pe cel ce greșește atât timp cât și el greșește (suma viciilor este constantă, după părerea multora și e un adevăr greu de combătut). Numai omul care ar fi perfect – or, așa ceva nu există -, ar avea acest drept. Și, judecând prin prisma păcatului de moarte, așa cum este considerată homosexualitatea și lesbianismul, cei care sunt adepții referendumului pentru modificarea constituției în ceea ce privește definirea căsătoriei, sunt ipocriți. Pentru că, din punct de vedere creștin, în aceeași categorie a vinovăției se află și adulterul. Or, aceeași creștini care sunt vehemenți împotriva relațiilor dintre persoane de același sex, când e vorba de adulter nu mai sunt atât de vehemenți și nu mai vor implementarea drastică a regulilor creștine. Păi dacă creștinismul le tratează în aceeași categorie, de ce nu le tratăm și noi, oamenii, în aceeași categorie? De ce să ai voie să comiți adulter, fără a fi incriminat, dar să ai relații cu persoane de același sex, nu?

Ce, cumva, i se permite creștinului, de exemplu, să ia în căsătorie o femeie divorțată, fără a comite adulter? Sau să-și abandoneze soția, așa, doar pentru că e mai bătrână sau s-a plictisit de ea și, gata, n-are nici o răspundere și nici o treabă din punct de vedere creștinesc, ba chiar după patru cinci căsătorii, cu doamne divorțate sau cu nepoate, e creștinesc să vii și să susții că doar homosexualii sunt cei păcătoși și trebuie sancționați civic și să susții referendumul? Eu cred că aceasta nu face parte din obligațiile morale creștinești (cum vor să pară mulți), ci constituie curată ipocrizie, pentru că atât timp cât nu deranjează pe cei din jur, cei ce întrețin relații cu persoane de același sex, sunt vinovați în fața lui Dumnezeu, nu a omului, pentru că plata pentru păcatul lor o vor face în fața lui Dumnezeu, nu a omului, exact cum susține și Papa Francisc, conform declarațiilor unui homosexual (neconfirmate și nici infirmate de Papa).

În ce privește „rugămintea celor trei milioane de români ca în Constituție să se menționeze clar că familia e alcătuită de un bărbat și o femeie”, mă tem că suntem în fața unei mari cacealmale și ipocrizii PSD-iste. Pentru că referendumul nu se referă doar la familie, ci la familia rezultată din căsătoria dintre un bărbat și o femeie, adică votezi ce crezi, dar nu-i chiar așa. Astfel, potrivit art. 1, alin. (1) din Legea de revizuire a Constituției României ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Aparent, e OK! Victorie! În urma validării referendumului s-ar părea că familia în România se întemeiază, exclusiv, pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie și nu mai există sau acceptă o altă variantă privind întemeierea familiei. Asta însă dacă facem abstracție de Decizia 534 din 2018 a Curții Constituționale, care, puțin mai pervers, dar cert, făcând trimitere la jurisprudența UE, acceptă ca fiind familie și căsătoria între persoane de același sex, cu amendamentul că aceasta ar fi avut loc în afara României, în spațiul UE, pentru că deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt obligatorii de aplicat. Și uite că ne-am trezit cu un fel de struțo-cămilă tipic românească, în materie de familia e și cea formată din bărbat și femeie dar și cea formată din persoane de același sex, pentru că, chiar dacă noi n-o vrem, ne-o impune Europa: adică avem și legislația internă (aplicabilă), care interzice căsătoria între persoane de același sex, dar suntem de acord și cu Deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (tot aplicabile) care consacră familia ca fiind formată și din persoane de același sex. Adică am împăcat și capra (UE) și varza (creștinii români)! Un fel de curat murdar, în care suntem și în Europa, atunci când ni se impune și originali, atunci când vrem să manipulăm electoratul, așa zis creștin. Exact ca pe timpul cruciadelor, când uciderea musulmanilor (homosexualii în prezent) era un act eminamente creștinesc și intra sub incidența iertării divine, când e vorba de a servi românului ipocrizie și în secolul XXI, pentru a nu fi ejectați de la dreptul de a deține președinția UE.

Numai că, mânat de vanitate stupidă – pe care o justifică ca fiind de sorginte creștino-divină -, pseudo-creștinul român se face că nu înțelege că exact cum statul în mașină nu te face șofer, nici mersul la biserică (cam unica formă de evlavie a creștinului român) nu te face creștin. Un creștin se definește prin toleranță, prin fapte bune, generate de mila față de cei aflați în suferință sau neputință, nu prin radicalism și condamnarea unor fapte sau a unor anomalii psihice, la fel de grave ca și cele pe care le practică curent așa zișii creștini. Or, manifestările cu ocazia referendumului, pe lângă analfabetismul funcțional al majorității, vanității și ipocriziei, a scos în evidență exact ceea ce ne caracterizează și ne dezbină: intoleranța. Mereu avem impresia că suntem cei buni, cei care deja sunt iertați, cei în drept să acuze și judece și, mai ales, să facă discriminări pe motive religioase, adică stupide. Și de-aia ne conduc șmecherii și cei vicleni. Pentru că au teme cu care să ne dezbine, precum aceasta!

Pavel ROMAN

1 COMENTARIU

Comments are closed.