Dragi și stimate (t)ovarășe, Flacăra Roșie vă cheamă la vot la referendum, ca să vă apărați drepturile! La ora actuală, în România sunt circa 5 femei la un bărbat. Dacă se aprobă căsătoriile gay, vor fi și mai puțini bărbați disponibili pentru femei! Vă încalcă grav drepturile, vă lasă fără obiectul muncii! Vă obligă, practic, să vă căsătoriți între voi, iar una din două să accepte rolul bărbatului, adică: să meargă cu gunoiul, să spele vasele, să facă mâncare, să spele, să aducă bani în casă!

Păi, nu sunt astea încălcări grave ale drepturilor soției? Nu înseamnă conflicte veșnice între două Mării, care trebuie să decidă care va fi Gheorghe și care va rămâne Mărie? Va fi jale, vă spunem noi, va fi război, toate soțiile din cuplurile de lesbiene vor dori să joace rolul femeii, al soției, nu al soțului. Invers, la căsătoriile între bărbați, nu-i păcat ca doi bărbați, buni de lucru și de fabricat bani, să se irosească?

Așa că, dragele mele, veniți la vot!