Tudorel, atac jenant la șefa Curții Supreme, chiar de Crăciun

Acest individ, Tudorel Toader, de o viclenie înfiorătoare, vanitos și oportunist, nu face altceva decât să profite de slăbiciunea sistemului judiciar și să ne arate că avem un stat în care disoluția autorității e la maxim posibil! Este dovada că politicul, cu toate mizeriile sale (corupție, lăcomie, lipsă de educație, nepotism, adică, într-un cuvânt: imoralitate) își bagă bocancii în justiție și administrație, încălcând cu nonșalanță, sub pretexte penibile, aiuristice și interpretări de tip mafiot, legile și Constituția, făcând praf tot ceea ce înseamnă statul de drept și justiția morală.

Deși, aparent, suntem liberi și democrați, în realitate suntem mai rău decât în 1989, când se aflau comuniștii la putere. Măcar aceștia aveau un crez și o linie ideologică – chiar dacă demagogică și absurdă -, pe care o respectau. Deși nu excelau în respectarea unor principii morale creștine, aveau o morală de tip proletar, mult mai sănătoasă. Spre deoasebire de dalmațienii aflați azi la putere, care confundă oridecâte ori le slujește interesul, negrul cu albul, comuniștii nu permiteau hoților sau infractorilor de orice tip, indiferent cine erau ei – cu cazier sau doar banuiți că au săvârșit fapte penale -, să reprezinte partidul sau să mai ocupe vreo funcție în administrație.

E adevărat că, precum PSD-iștii, PNL-iștii, PDL-iștii etc. promovau impostori în funcții, pe criteriul obedienței, nepotismului sau traficului de influență, dar nu cu cazier. Or, astăzi, din punct de vedere al principiilor morale, asistăm la cea mai degradantă formă de exprimare imorală, respectiv la crearea unui mecanism de tip interlop, ce permite accedera în funcțiile publice ale celor cu cazier și a celor ce-au săvârșit fapte penale. Astfel, sub masca acordării prezumției de nevinovăție – chiar și atunci când faptele sunt evidente și incontestabile, precum mita, frauda fiscală și traficul de influență -, cei ce au săvârșit fapte penale nu numai că, incorect, beneficiază de aceleași drepturi ca și cei care n-au săvărșit fapte penale, ci sunt chiar privilegiați, beneficiind de un statut aparte, de așa zise victime ale unei fantomatice justiții ale unui fantomatic stat paralel.

Din păcate, vina pentru situația catastrofală în care ne aflăm – să fim conduși de infractori și infractorii să gestioneze banul public -, nu e numai a lor. În primul rând e vina presei, coruptă și mercenarizată, mituită din banii produși prin infracțiuni, care nu mai respectă nici o dentologie și nu-și mai îndeplinește rolul de formator de opinie. Apoi, e vina administrației publice și justiției, care nu au respectat principiile dentologice profesionale și s-au lăsat politizate, mituite (cu funcții, salarii și pensii speciale), coborând ștacheta profesională, fapt ce-a permis ca România să fie teatrul de operațiuni ilicite a unor grupări de tip mafiot, precum „TELDRUM” și altele sute de grupări de crimă organizată de acest gen, care au monopolizat banul public și au asigurat sume uriașe mafiei politice. Și, nu în ultimul rând, e vina cetățeanului care, din naivitate sau ignoranță (majoritatea), s-a lăsat păcălit de jocul de scenă a interlopilor, fără a realiza sau a sancționa lipsa de scrupule a acestora.

Deși ne amăgim cu speranța că nimic nu-i prea târziu, la cum se prezintă azi societatea, e de mult prea târziu să se mai poată îndrepta ceva, în sensul direcționării oiștei către Schengen. Sunt prea puțini care înțeleg, cu adevărat, ce înseamnă Schengen, cu reperele sale morale și cu libertățile adevărate pe care le asigură civilizația, educația și nivelul de trai real asigurat de o societate în care concurența este liberă și neîngrădită de intervenția statului, de tip comunist, în economie.

Contrar liniei Schengen, în loc să fie privatizat totul și să fie lăsată să dicteze concurența în economie, noi reîncepem, cretin, o altă campanie de etatizare și de repreluare, de către stat, a proprietății private, ca să nu mai vorbim de recentralizare totală a administrației și economiei. Cum altfel se explică intervenția neconstituțională și contrară politicii economice a UE, prin crearea unor fonduri dirijate de stat, compuse din profitul societăților ce compun capitalul privat al statului? Adică decapitalizarea proprietații private? Mai pot aceste societăți concura pe piață, cu altele de profil, dacă sunt decapitalizate? Sau, tocmai contrariul, societățile românești, cu capital privat de stat, începuseră să devină rentabile, autogestionându-se, devenind viabile în piața concurențială, fapt ce a deranjat mafia fiscală ce controlează Guvernul Dăncilă? În ambele ipoteze, cetățeanul român este mințit, furat și umilit de o mafie a cărei lăcomie nu mai are limite și nici scrupule. O mafie bazată nu pe inteligență creatoare, ci pe viclenie.

În aceeași ordine de idei, plafonarea ROBOR e tot o măsură etatistă, pentru că statul, la comanda unei mafii fiscale, intervine în mecansmul economiei de piață libere, prin măsuri neconcurențiale și arbitrare, ce pot destabiliza economia de piață concurențială. Și, culmea, efectele – creșterea ROBOR -, sunt generate chiar de stat, care, printr-o politică falimentară de îndatorare totală, se împrumută de pe piețele financiare, fără control și fără responsabilitate. Iar când creditorul a constatat că statul nu mai prezintă garanții solide și a majorat rata dobânzilor, statul, disperat că nu se mai poate finanța, intervine neprincipial în piață, obligând băncile să-l împrumute la o dobândă impusă, șantajând creditorul. Chiar așa? Și minte că, de fapt, o face pentru cetățean, nu pentru că a falimentat bugetul și economia și nu mai prezintă credibilitate pe piețele financiare, sufocând economia cu credite luate pentru menținerea unui stat muribund.

Din păcate, mai devreme decât cred cei ce administrează azi România, mămăliga va exploda, pentru că se apropie momentul în care Guvernul nu se va mai putea împrumuta și nu va mai putea emite, la infinit, obligațiuni și titluri de stat, pentru că au amanetat tot ce se putea maneta și vor trebui să gestioneze catastrofa creată. Adică vor avea la dispoziție un buget ciuntit – fraudat de mafia fiscală care trage aproape toate sforile pentru a menține controlul asupra banului public -, respectiv un buget incapabil să asigure rambursarea imprumuturilor și a cheltuielilor publice de avarie. Și ce altă opțiune au tudoreii și dragneii de azim mâine, decât să crească taxele și impozitele publice? Problema se pune însă până unde și cât se poate ridica taxarea, pe spinarea unei populații din ce în ce mai săracă și mai sclavizată? Pentru că nu e totuna să vrei să iei, ci trebuie să fie de unde să iei.
În final, când nu va mai fi ce prădui sau naivii și ignoranții se vor prinde de cacealmaua servită, Toader, Dragnea, Dăncilă, Șerban, Iordache, Tăriceanu și alții ca ei, vor pleca – bineînțeles cu o parte din sumele împrumutate, pitite prin of-shore sau prin paradisuri fiscale -, să-și consume averile șterpelite, iar fraierii, care astăzi le cântă osanale și-i văd ca unica soluție viabilă pentru a administra averea publică, vor rămâne și cu datoriile și cu șpaisul gol, pentru că nu cu averea politicienilor au fost garantate creditele, ci cu averea publică, adică a celor care azi încă trăiesc în euforia mitei electorale și a promisiunilor mincinoase.

Viitor frumos ne așteaptă, nu?

Pavel ROMAN