De ce Bolojan, poate să modernizeze infrastructura Oradiei (foto), fără să mutileze arhitectura orașului, iar Robu și Falcă, nu? Să fie parandărătul de vină? Cu siguranță! Când comisionul e mare, kitsch-ul e la el acasă, că e mai ieftin și ascunde bine comisionul, nu? Când vrei să faci ceva modern, estetic și practic, tratând cu respect banul public, faci așa, precum Oradea, inspirându-te de la cei ce stăpânesc bunul gust, păstrând arhitectura originală a orașului, stil austro-ungar, unde nu există kitsch! Și poți compara și costurile unor astfel de lucrări copiate, ca să știi cât plătești.
Deci, se poate! Nu cum fac Robu, la Timișoara, sau Falcă, la Arad, unde firmele clientelare – care urmăresc, exclusiv, profitul lor -, dictează ce și cum să se facă și propun tot felul de kitsch-uri, care mai de care mai penibile (cu materiale ieftine, de prost gust, pe care nu le mai cumpăra nimeni, de care engrosiștii vor să se scape), pe care primarii Timișoarei și Aradului și le însuseșc (pentru că ascund bine costurile reale?). Dacă ești de bună credință, chiar dacă nu te pricepi, dar vrei să faci ceva pentru comunitate, care să rămână și pentru posteritate, copie măcar ce au făcut alții, adică ce se potrivește cu stilul și arhitectura orașului, așa cum face Bolojan. Cu cât ești mai „original” și inventezi (ca țiganii tot felul de turnulețe și coloane), dar n-ai pic de experiență, vede oricine lipsa de profesionalism, diletantismul și hoția, ascunse în așa zisa „originalitate”.

De ce nu s-au inspirat de acolo Robu și Falcă? De ce trebuie să oltenizăm, mereu și să miticizăm Timișoara și Aradul, preluând kitsch-ul din Craiova sau București, în materie de design al infrastructurii? De ce n-ar fi posibil să gândim și acționăm normal, fără să calculăm, mereu, cota parandărătului? Ar fi simplu și de bun gust să păstrăm arhitectura austro-ungară a orașului, adică aerul boem și rustic, așa cum l-am moștenit, dar Robu și Falcă vor să fie „originali” și se încăpățânează să cheltuie banii publici pe kitsch-uri care siluesc imaginea orașelor.
De ce? Pentru că-i obligă parandărătul!? De aceea nu le pasă dacă „reamenajările” lor se potrivesc cu arhitectura urbană ca nuca-n perete!? Menirea lor nu e să administreze banul public, ca orașele să arate frumos și modern, ci să asigure doar fondurile și, mai ales, procentul care se întoarce din banii publici alocați? Apropo! N-am putea copia ce-au făcut alții, făcând și frumos și economie? Chiar trebuie să susținem, la infinit, mafia clientelară, ce ne servește kitsch după kitsch, pentru sume exorbitante, cu pretenții de inovații moderne? Nu se mai poate realiza nimic fără comision politic înglobat în orice alocare de bani publici?

Dar, cui îi pasă? Dacă vrei să mănânci cu tacâmuri de aur, să circuli cu „Bentley” și să-ți faci vacanțele la Honolulu, fără să produci ceva, faci kitsch-uri cu bani publici! Cât Robu și Falcă administrează fondurile publice, se poate!
Pavel ROMAN
Subscriu Pavel ! In Alfa s-au ”modernizat” drumurile si caile de acces . Daca ploua , iti trebuie barca , tocmai fiindca s-au facut lucrari de proasta calitate . Cineva a dat si cineva a luat comision gras iar patronii firmelor constructoare stiu ca nu vor fi trasi la raspundere tocmai fiindca au cotizat ! Rusine falca , rusine robu !
Comments are closed.