Ministrul de stat Gheorghe Seculici a făcut avere din bani publici. Doar în ultimii 3 ani şi jumătate, firma ministrului PD a primit contracte în valoare de peste 17 miliarde lei din partea Consiliului Local Arad. Nici unul dintre aceste contracte nu a fost primit în urma unei licitaţii, toate fiindu-i atribuite direct firmei lui Gheorghe Seculici în urma “negocierii cu o singură sursă”.

Potrivit declaraţiilor de avere şi de interese depuse în 20 aprilie 2005, Gheorghe Seculici, ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniul economic, deţine acţiuni în valoare de 320.000 de euro la SC PROIECT ARAD SA. Cu 48% dintre acţiuni, Gheorghe Seculici este acţionarul principal al SC PROIECT ARAD SA, el fiind şi directorul general al acestei companii între 1991 şi 2004.

SC PROIECT ARAD SA, firma lui Gheorghe Seculici a prosperat de pe urma banilor arădenilor. Preluarea ICRAL-ului din Arad la un preţ modic reprezintă doar una dintre afacerile foarte profitabile pe care firma deţinută şi condusă de ministrul PD le-a făcut cu Municipalitatea din Arad.

De la sfîrşitul lui 2001 încoace, de cînd a intrat în vigoare obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a contractelor pe care instituţiile şi companiile de stat le fac cu bani publici, SC PROIECT ARAD SA a beneficiat de 16 astfel de contracte (vezi Anexa). Toate contractele au fost încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad, iar valoarea lor însumată este de 17.031.694.858 lei. Toate contractele au fost primite de firma lui Gheorghe Seculici fără licitaţie, în urma “negocierii cu o singură sursă”.

Între 1992 şi 2002, Gheorghe Seculici a fost consilier local, preşedintele Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură din cadrul Consiliului Local al municipiului Arad. În această perioadă, firma la care consilierul local Gheorghe Seculici era şi patron şi director general a primit numeroase contracte pentru lucrări publice din partea Consiliului Local Arad. Numai între septembrie şi decembrie 2001, SC PROIECT ARAD SA a primit 5 contracte în valoare de 3.349.486.651 lei din bani publici.

La sfîrşitul lunii ianuarie 2002, Gheorghe Seculici a demisionat din funcţia de consilier local, pe motiv de incompatibilitate. Între 2002 şi 2004, firma sa a continuat însă să primească contracte din partea Consiliului Local Arad.

Un nou impuls l-au primit afacerile SC PROIECT ARAD SA cu Municipalitatea Arad după alegerile locale din 2004, în urma cărora Gheorghe Seculici a ajuns Preşedinte al Consiliului Judeţean, iar Gheorghe Falcă, ginerele său şi finul lui Traian Băsescu, a devenit primar al municipiului Arad. În mai puţin de o lună, între 30 noiembrie şi 22 decembrie 2004, firma Preşedintelui Consiliului Judeţean a primit din partea Primăriei conduse de ginerele său 5 contracte fără licitaţie în valoare de peste 4.668.107.207 de lei.

Gheorghe Seculici este un exemplu tipic al modului în care banii publici ajung în buzunarele politicienilor care sînt şi oameni de afaceri.

Mugur CIUVICĂ, preşedintele GIP

ANEXA

Lista Achiziţiilor publice de care a beneficiat SC PROIECT ARAD SA între septembrie 2001 şi decembrie 2005:

1. Achiziţie publică de servicii din 09.10.2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 90 din 11.10.2001. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 01.10.2001. Preţul: 2.665.985.000 lei.

2. Achiziţie publică de servicii din 20.11.2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 123 din 22.11.2001. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 28.09.2001. Preţul: 179.863.651 lei.

3. Achiziţie publică de servicii din 15.01.2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 13 din 21.01.2002. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 13.12.2001. Preţul: 432.242.000 lei.

4. Achiziţie publică de servicii din 15.01.2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 13 din 21.01.2002. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 14.12.2001. Preţul: 38.188.000 lei.

5. Achiziţie publică de servicii din 15.01.2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 13 din 21.01.2002. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 14.12.2001. Preţul: 33.208.000 lei.

6. Achiziţie publică de servicii din 13.11.2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 210 din 18.11.2003. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 03.11.2003. Preţul: 693.919.000 lei.

7. Achiziţie publică de servicii din 13.11.2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 210 din 18.11.2003. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 06.11.2003. Preţul: 233.689.000 lei.

8. Achiziţie publică de servicii din 14.01.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 12 din 19.01.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 19.12.2003. Preţul: 2.045.774.000 lei.

9. Achiziţie publică de servicii din 14.01.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 12 din 19.01.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 19.12.2003. Preţul: 992.148.000 lei.

10. Achiziţie publică de servicii din 14.01.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 12 din 19.01.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 19.12.2003. Preţul: 805.128.000 lei.

11. Achiziţie publică de servicii din 11.06.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 116 din 18.06.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 19.05.2004. Preţul: 4.243.443.000 lei.

12. Achiziţie publică de servicii din 09.12.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 242 din 14.12.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 30.11.2004. Preţul: 3.233.328.000 lei.

13. Achiziţie publică de servicii din 10.12.2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 242 din 14.12.2004. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 18.11.2004. Preţul: 671.844.207 lei.

14. Achiziţie publică de servicii din 13.01.2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 11 din 17.01.2005. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 22.12.2004. Preţul: 138.254.000 lei.

15. Achiziţie publică de servicii din 13.01.2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 11 din 17.01.2005. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 22.12.2004. Preţul: 114.421.000 lei.

16. Achiziţie publică de servicii din 13.01.2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea VI nr. 11 din 17.01.2005. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului: negociere cu o singură sursă. Data semnării contractului: 22.12.2004. Preţul: 510.260.000 lei.

Nota Redacției: Grupul de Investigaţii Politice (GIP) este o organizaţie care realizează anchete şi analize referitoare la oamenii politici din România. De asemenea, GIP monitorizează activitatea instituţiilor statului şi modul în care acestea administrează banii publici. Preşedintele GIP este Mugur Ciuvică. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here