Când a devenit arhitect şef al Aradului, în 2004, s-a îndrăgostit de Teatrul Vechi la prima vedere. Îmi puneam toate speranţele în el, pentru renovarea Teatrului, dar şi pentru preluarea lui în proprietatea municipalităţii. Organizam deja a treia ediţie a Festivalului deTeatru Underground acolo, iar Sorin Ciurariu a acceptat să începem conservarea lui, pentru a opri degradarea monumentului istoric. Brusc, la numai doi ani, a plecat ca arhitect şef al Timişoarei.

Odată cu revenirea lui la Arad ca arhitect şef a acceptat să îmi acorde acest interviu în care, printre rânduri, se poate citi motivul bucuriei mele pentru această revedere. Chiar dacă nu explicit, interviul mai lămureşte şi evoluţia celor două oraşe vecine şi rivale.

„Nimeni nu a avut curajul unei viziuni de dezvoltare”

-Începem abrupt şi direct: ce înseamnă pentru un oraş Planul Urbanistic General (PUG)?

-Mulţi îi zic Biblie. Eu nu i-aş zice aşa, fiindcă Biblia e cuvântul scris cu inspiraţie divină…

-E un cuvânt sfânt.

-Nu doar că e sfânt, dar asupra Bibliei nu mai poţi interveni. Pe când asupra unui PUG se poate interveni.

-Deci, îi putem spune  „o constituţie”.

-Da. Dar e o constituţie mai relaxată. În sensul că ea reprezintă prezentul şi o viziune asupra viitorului. Pe10 ani. Cam aşa sunt gândite PUG-urile.

-O dată la 10 ani ar trebi să fie actualizate şi votate din nou, nu?

-Exact. România a avut PUG-uri de primă generaţie, adică în anii 90’, apoi cele de generaţia a doua, din anii 2000, iar întreaga ţară a avut probleme cu PUG-urile de generaţia a treia, de după 2010. Totul a căzut în cap în 2008. A fost o mare dilemă despre cum anume ar trebui dezvoltate oraşele României. Guvernul a constatat că mai bine de jumătate din oraşele României nu mai aveau PUG-uri. Atunci au început să se dea tot felul de derogări de la PUG-urile de generaţia a doua. În 2004, când am venit eu arhitect şef la Arad, era în pregătire PUG-ul de generaţia a treia, de exemplu. Însă totul a rămas îngheţat fiindcă nimeni nu a avut curajul să aibă o viziune de dezvoltare, după şocul din 2008.

-Nimeni n-a avut curajul sau cineva a avut interesul să nu facă PUG-ul ?

-Dacă e să vorbim cinstit, interesul sau curajul, în zona mea de competenţă nu prea se manifestă. Adică, pe mine nu mă interesează ce interese are unul sau altul, decât dacă din punct de vedere administrativ aduce prejudicii interesului comun. Pentru mine e mai important să ştiu că există o viziune pentru o localitate. Vorbesc în primul rând despre cele două în care eu am lucrat, Arad şi Timişoara. Vizune care duce oraşul de unde e către ceva.

-În 2004, Aradul aveao astfel de viziune?

-Avea. Era chiar un contract în derulare, la care am pus şi eu umărul. Adică am pus faţă în faţă echipa de proiect cu echipa admnistrativă, s-au tras nişte concluzii. Aradul a mai avut încă două contracte până acuma…

-Ce contracte?

-Contracte de lucru pe PUG, dar care au eşuat.

-De ce au eşuat?

-Nu ştiu şi nici nu vreau să mă pronunţ. Pe de altă parte, pot să spun că Timişoara are de 10 ani un contract pentru PUG. La Arad au eşuat din mai multe motive… din cauza proiectantului, din cauza clauzelor contractuale…

-Dumneavoastră aţi plecat din Arad din cauza acestor contracte?

-Nu. Au fost motive strict personale. Şi la plecarea aia, şi la venirea de acum. Legate doar de familie. Important este că acum avem un ofertant pentru executarea unui nou PUG al Aradului, care a trecut de toate etapele de verificare. Ceea ce înseamnă că vom avea un elaborator de PUG. Luna viitoare se va semna şi contractul.

PUZ-uri şi PUD-uri care au adus amendări grave PUG-urilor

-Aţi plecat din funcţia de arhitect şef al Aradului în 2007?

-În 2006.

-Cum vi se pare că s-a dezvoltat Aradul, din punct de vedere urbanistic, în cei 14 ani?

-Am să spun ceva ce nu spun la multă lume: în perioada 2004-2006 am aprobat vreo 12 PUZ-uri (Plan Urbanistic Zonal, n.r.) care au fost definitorii pentru dezvoltarea Aradului şi care nu sunt încă îndeplinite.

-Adică?

-Adică în momentul ăla a fost o politică urbană de extindere a oraşului prin PUZ-uri, care i-au permis să aibe zone de dezvoltare majore.

-Care erau acele zone?

-Cea de Nord…

-Adică spre Oradea…

-Da, şi înspre Vest. Şi spre Nord-Est ceva… Eh, când s-au făcut acele PUZ-uri pur şi simplu s-a dorit o altă dinamică de dezvoltare a oraşului. Trei lucruri au fost foarte bune pentru oraşul ăsta: primul, că a avut curajul să bage autostrada aproape de oraş…

-Asta a fost una dintre cele mai contestate decizii…

-Da, dar astfel de proiecte se fac în toată lumea. Iar marele avantaj este că eşti la 5 minute de centrul oraşului.

-Atunci mă întorc la urbanistul din dumneavoastră: pentru ce să coboare cineva de pe autostradă în Arad?

-Păi, pentru că e primul oraş de la intrarea în România. Dacă vrei să cunoşti ţara intrii în primul oraş…

-Aţi fost şi arhitectul şef al Timişoarei. Pentru ce să coboare la Timişoara de pe autostradă?

-Aici Timişoara a greşit. Am mai spus-o public: Timişoara a făcut ca autostrada să treacă pe lângă ea. Asta a fost politica Timişoarei: autostrada să treacă pe lângă noi.  N-am înţeles de ce, dar aşa s-a gândit. Ceea ce din punctul de vedere al dezvoltării urbane a fost o greşeală monumentală. Tu faci un gest urbanistic pentru prezent, iar dacă viitorimea îl va găsi greşit îl va corecta. Dar să faci un gest pentru un prezumtiv oraş cu 700.000 de locuitori, că se va dezvolta în Nord până va atinge autostrada, atâta vreme cât rata de creştere a populaţiei este negativă, mie mi se pare cam greu de fructificat.

-Timişoara are o rată negativă de creştere a populaţiei?

-Da. Timişoara nu are spor de populaţie. Dacă ne uităm la statisticile din anii 90’ s-a scăzut nu s-a crescut această rată.

-Aradul cum stă din puctul ăsta de vedere?

-Deocamdată nu ştiu să răspund, dar faţă de cum l-am lăsat acum 14 ani pare să fie puţin în creştere. Vreau să spun totuşi că în calitate dearhitect şef al Timişoarei am reuşit să aduc în discuţie a doua coborâre de pe autostradă. Or, Aradul are patru conexiuni la autostradă. În cazul ăsta vorbim despre una dintre funcţiunile esenţiale ale urbanismului şi anume mobilitatea.

-Ce părere aveţi despre un aeroport Timişoara-Arad, o altă temă des pusă în discuţie?

-Au fost discuţii într-adevăr. Dar n-o să meargă aşa. Fiindcă este nevoie de un vector mare, or la ora actuală nici Timişoara şi nici Aradul nu sunt oraşe care să funcţioneze la capacitatea la care s-ar cere un aeroport de o asemenea mărime. Eventual dacă îl faci pe banii altora. Bani europeni, ori de altă factură. Astfel încât construcţia lui să nu împovăreze cele două oraşe. Mai degrabă văd crearea unei structuri aeroportuare de Vest, cu trei sau patru aeroporturi.

-Timişoara, Arad şi Oradea?

-Da. Se punea la un moment dat şi Caransebeşul pe hartă, cu un aeroport de munte. Fiindcă distanţele dintre oraşele astea sunt mici, însă trebuie să existe infrastructura de transfer. Aşa ajungem la o altă discuţie, despre autonomia economică, măcar.

-Credeţi că amânarea aprobării unui PUG poate provoca aprobarea de PUZ-uri şi PUD –uri (Plan Urbanistic de Detaliu) dubioase?

-Păi, cam ăsta a fost folclorul de vreo 10 ani. Ca să fim mai precişi, PUG-ul nu poate fi un instrument singular. Nici să fii Nostradamus nu poţi prevedea ce va fi peste 10 ani. Pentru că dinamica societăţii te obligă la existenţa altor instrumente de intervenţie în timp. Cum sunt PUZ-urile şi PUD-urile, care să ţină cald PUG-ul, ca să nu aştepţi 10 ani pentru a schimba ceva. Atâta doar că, datorită dinamicii investiţionale, aceste PUZ-uri şi PUD-uri au adus amendări grave PUG-urilor. De aici a apărut această controversă. Prin aceste planuri rezolvi cadrul în care construieşti. Şi la PUZ-uri şi la PUD-uri parcurgi aceiaşi paşi pentru aprobări şi avize. Până la urmă votul consilierilor locali consfiinţeşte valabilitatea planurilor.

„Cetatea Aradului, diamantul neşlefuit al oraşului”

-Revin: cum vi se pare Aradul după 14 ani?

-N-am cum să nu fiu subiectiv. Sunt lucruri despre care ştiam că se vor întâmpla şi le-am văzut întâmplate…

-Care sunt alea?

-În primul rând funcţiunile astea mari de retail. Mall-urile şi shoping-center-urile. Ele sunt o cultură contemporană a Europei de Est. Aradul s-a mişcat mai repede decât Timişoara, din punctul ăsta de vedere. Multă reme, în Timişoara, nimeni n-a îndrăznit să concureze cu Iulius Mall. Acuma cel care s-a deschis în Sud a echilibrat cumva situaţia. E adevărat că istoria a dovedit că acest tip de „catedrale” nu rezistă mult în timp şi nu e la îndemâna oricui să le facă. A doua chestie pe care am găsit-o şi despre care ştiam că se va întâmpla sunt platformele industriale şi logistice din Arad. A treia chestie pe care am găsit-o în Arad este că n-am prea văzut intervenţii samavolnice urbanistic. Dar, urmează să studiez îndeaproape oraşul. Tema mea pentru luna noiembrie este să merg cu inspectorii prin oraş să îmi arate ce s-a întâmplat în anii ăştia.

-Totuşi, de ce aţi plecat?

-Cultura mea a fost că nu merg în locul altuia. În Timişoara am fost invitat, profesional. Revenirea la Arad a fost o alegere personală.

-Cum vedeţi dezvoltarea Cetăţii Aradului?

-Ăsta e diamantul neşlefuit al Aradului! Româneşte vorbind, asta este o inimă care bate pentru oraş.

-Vă înţelege municipalitatea, administraţia vreau să zic?

-Da, am şi găsit un studiu de fezabilitate…

-Până acum nu s-a făcut nimic, nici un proiect.

-Este un master-plan, care are termenul la 31 decembrie anul ăsta, prin care se va prezenta intervenţia în Cetate. Am aflat de el acum.

-Păi, oare de ce nu i s-a făcut nici un fel de publicitate?

-Nu ştiu.

-Cine face planul?

-O echipă condusă de decanul Facultăţii de Arhitecură din Timişoara. Master-planurile nu au caracter operaţional, adică nu poţi emite avize în baza lor, ele fiind strategice. Aşteptăm propunerea echipei. Vor propune câteva scenarii. Vor urma studiile defezabilitate, din care vor rezulta valorile de investiţii. După care vor urma deciziile politice de „da” sau „ba”. Pentru mine acest plan a fost o confirmare a alegerii mele ca să vin la Arad. Fiindcă n-aş fi plecat acum 14 ani dacă exista un astfel de plan. Profesional îţi doreşti să fii parte dintr-un asemenea proiect de anvergură.

-Şi arhitectul Miloş Cristea vedea Cetatea ca un oraş într-un oraş. Poate ar merita chiar o administrare specială…

-Aici e o problemă care poate fi dureroasă. Faţă de cetăţile de la Oradea, Alba Iulia sau Timişoara, Cetatea Aradului este goală în interior. Şi se pune întrebarea: care este gestul pe care îl faci ca să ţi-l asumi? Faci un oraş înăuntru? Faci un ultra-oraş? Avantajul este că tu, ca municipalitate, ai un diamant neşlefuit în mijlocul oraşului. Acesta este proiectul care va schimba faţa Aradului. Dar, după experienţa mea, un asemenea proiect nu se poate face pe un buget local. În rest, ori resurse guvernamentale, ori resurse europene. Dacă în zone defavorizate investeşti ca să salvezi ceva, aici investeşti ca să ridici zona şi oraşul.

 

„Dacă pierdem Teatrul Vechi, e cu sepuku! Şi nu doar arhitectul şef!”

-Mă bucură ce aud. Mai ales dacă dumneavoastră aveţi încrederea că autorităţile au înţeles rolul Cetăţii în destinul oraşului…

-Aici trebuie spus ceva pe şleau. În alte ţări arhitectul şef este „totum factum”.

-Urma întrebarea despre cât depinde de dumneavoastră…

-Poziţia asta nu-i politică. Şi de aici începe totul. Nu poţi semna pe aceeaşi autorizaţie cu un ales dacă nu există o relaţie de conlucrare cu el. De-aia timpul de viaţă al arhitecţilor şefi de municipiu este scurt. În general, maxim două mandate ale aleşilor. Sau cât e în funcţie un anumit primar. În Italia, într-un oraş mai mic decât Aradul, arhitectul şef dă un concurs naţional. Odată ales este un loc de muncă pe viaţă, dacă nu calci pe bec. Un loc de muncă foarte respectat. El discută politicile urbane cu primarii, fiind un sistem într-un sistem. El semnează şi răspunde numai el. Asigurarea de malpraxis este de 5 milioane de euro. La noi nu-i aşa. Aici arhitectul şef e un funcţionar public. Nu vreau să intru în amănunte despre ce libertăţi de mişcare ai.

-Te loveşti de administraţia locală.

-Exact. Sunt administraţii locale înţelepte, însă multe nu prea.

-Mi-aţi ridicat-o la fileu: de ce în Oradea se pot renova şi reabilita faţadele clădirilor monument, iar în Arad nu? Nici Timişoara nu stă prea bine cu renovările.

-Sunt două aspecte. Primul e legat de moşteniri. Oraşele nu se nasc cu fiecare generaţie de politicieni. În condiţiile astea, pe moştenirea lor creşte coloana vertebrală a unui oraş. În Timişoara, spre exemplu, au venit austriecii care au ras totul şi au construit din nou. Aradul are încă un ţesut medieval. Casele nu mai sunt aceleaşi, dar ţesutul urban este medieval. Oradea a avut o altă politică urbană faţă de clădirile de patrimoniu. La Oradea au fost întâlniri tripartite, Arad, Oradea şi Timişoara, unde s-au pus pe masă politicile urbane de dezvoltare. În care se prevedeau şi reabilitarea clădirilor istorice. Fiecare administraţie a ales un anumit drum. Jungla legislativă românească îţi permitea să alegi mai multe căi. Aradul a avut un proiect frumos: Histurbana, care a dat naştere la nişte relevee de clădiri istorice.

-Bun, dar clădirile pică!

-Acuma vine partea a doua. Cine e responsabil pentru clădire? Proprietarul! Aşa scrie legea.

-Şi în Arad şi în Oradea, Primăria este proprietar pe o parte din faţade.

-Da, dar aici e o problemă de decizie politică a administraţiei locale. La Timişoara am avut patru programe.

-Mai mult, clădirile din centrul Aradului sunt tot mai părăsite.

-Ăsta e un alt subiect: ce se întâmplă cu centrele oraşelor? M-a preocupat demult acest subiect. În studenţie am avut un eseu pe această temă, în care spuneam că dacă aceste centre, care s-au dat moştenire din tată-n fiu, nu mai sunt deţinute de cineva care are prestigiul de a locui acolo, s-ar putea să nu fie conştienţi de valoarea imobilului, şi să nu perpetueze aceleaşi valori. E ca un măr care se strică din interior. Asta au înţeles cei care şi-au renovat faţadele, că lumea vine să îi viziteze. Ăsta a fost mecanismul derevitalizare în Occident în anii 60’, care s-a dezvoltat în anii 70’, iar în anii 90’ s-au cules roadele. Ziceam că la Tmişoara am avut patru scenarii pentru reabilitări. Unul pe bani germani, care a căzut. Am avut un scenariu pe banii Primăriei, prin care 50% dă comunitatea. Mai aveam alte două scenarii, foarte curajoase, antreprenoriale. De pildă, vinzi podul cuiva care renovează toată casa.

-Asta e de la domnul arhitect Mansarde… cu mansarda.

-Exact! Acuma lucrăm şi la Arad la constituirea unei comisii, să vedem pe cine putem ajuta.  La Timişoara eu am mai propus un scenariu în care antreprenorul să fie Primăria.. Aradul e un oraş cu clădiri frumoase. Şi nu doar pe bulevarde.

-Cum aţi vedea Teatrul Vechi?

-Ăla dacă îl pierdem e cu sepuku! Şi nu doar arhitectul şef! Adică jumătate din administraţie ar trebui să stăm pe malul Mureşului cu cearşafuri pline de sânge. Eu i-am pus plasa acum 14 ani…

-De-aia am întrebat, că eram pe atunci director acolo.

-Aşa-i! Deocamdată nu ştiu cum se va rezolva, dar mă voi interesa. M-am speriat când am văzut cum arată acum.

Ovidiu BALINT

 

1 COMENTARIU

  1. D-zeu sa va ajute sa realizatzi tot ce trebuie si doritzi, incepind cu teatru vechi , cetatea si cladirile acelea, lasate in paragina, dinainte de primulrazboi . E cam mult dar se poate

Comments are closed.