FESTIVALUL  ”AICI-ACOLO” CU PRILEJUL ZILEI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI; BUCUREȘTI; 24-26 MAI 2024

 

În perioada 24-26 mai 2024, consulul general al României la Szeged, Florin Vasiloni, a participat la manifestările organizate  la București cu prilejul  Zilei Românilor de Pretutindeni (sărbătorită în ultima duminică din luna mai, anul acesta, pe 26 mai), manifestări cuprinse în cea de-a VII-a ediţie a Festivalului ”Aici-Acolo”,

Evenimentul, organizat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, condus de către Gheorghe Cârciu, secretar de stat şi  aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a cuprins o serie de activități, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Evenimentul a adus  împreună artiști români din ţară şi din străinătate, de ’aici’ şi de ’acolo’, din diverse domenii de creație: artă, design, muzică, film, etc. dar și reprezentanți ai mediului asociativ, academic și de afaceri din comunitățile românești din afara granițelor.  Din Ungaria, au participat consulii generali ai România la Szeged şi Gyula, PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi Literatura Română de la Universitatea din Sueged, alte cadre didactice de la Szeged, Gyula, Bătania (Battonya).  În marja programului manifestărilor, Florin Vasiloni, consulul general al României la Szeged,  a participat la slujbele duminicale de la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul din Bucureşti, la invitaşi apr. Ioan Armaşi, fost responsabil cu comunităţile externe în cadrul Patriarhiei Române. Liturghia a avut în centru pe PS Siluan, episcopul EORU. Diplomatul român a vizitat în aceeaşi zi Catedrala greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din Bucureşti.

Evenimentul s-a bucurat de colaborarea unor importante instituţii cum ar fi: Parlamentul României, Patriarhia Română, Filarmonica ”George Enescu” din București, Opera Națională București, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Romanian Design Week (un proiect al The Institute), Transilvania Film și al unor artiști precum prestigioasa pianistă Elisabeth Sombart din Elveția, strănepoata cercetătorului Nicolae Leon – fratele vitreg al lui Grigore Antipa și discipolă directă a maestrului Sergiu Celibidache, naista Mariana Preda (Olanda), pianista Lavinia Dragoș (Germania) etc. 

Programul evenimentelor din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” s-a desfășurat astfel:

În după-amiaza zilei de vineri, 24 mai, la Patriarhia Română (Aleea Dealul Mitropoliei 25) s-a desfăşurat , în Catedrala Patriarhală deschiderea și binecuvântarea seriei de evenimente dedicate ”Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul Aici – Acolo”. În aceeași locație, în Sala Aula Magna ”Teoctist Patriarhul” a Patriarhiei, au fost transmise mesajele de bun venit ale organizatorilor. 

Manifestările au continuat  în după-amiaza aceleiași zile (vineri, 24 mai) la Muzeul Național al Țăranului Român unde participanții au făcut turul Muzeului și al târgului de tradiții românești organizat în curtea interioară a Muzeului. De la ora 18.00 a avut loc proiecția filmului ”Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, la Cinema Muzeul Țăranului, Studioul Horia Bernea. Filmul este bazat pe romanul ”Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari, unde Adrian, un imigrant român fără acte care lucrează în Spania, se confruntă cu prejudecățile celorlalți dar și cu cele provocate de el însuși. 

Ziua de sâmbătă, 25 mai, a debutat la orele 09:00, la Palatul Parlamentului, unde, în Sala „C.A. Rosetti” a avut loc o sesiunie de comunicare. Momentul a început cu Imnul Național susținut de naista Mariana Preda (stabilită în Olanda) și a continuat cu acordarea oficială a Înaltului Patronaj al Președintelui României pentru această a VII-a ediție a Festivalului „Aici-Acolo”. Sesiunea de comunicare a cuprins un panel în care cei peste 500 de participanți, români din străinătate, au avut prilejul unui dialog direct cu reprezentanții autorităţilor prezente.

În seara aceleiași zile, la Ateneul Român a avut loc un concert de muzică clasică al celebrei pianiste Elizabeth Sombart și al Orchestrei New Hope. Participanții la Festival sau bucurat și de alte prezențe artistice importante cum este pianista Lavinia Dragoș, care profesează în Germania, violonista Alexandra Tîrșu din Viena, alături de muzicieni consacrați ai scenelor naționale și internaționale (violoncelistul Octavian Lup, fondatorul orchestrei New Hope, Mihaela Cesa Goje, dirijorul acestui concert) și viitoare speranțe (Radu Török, Carina Tănase-Ene, Sofia Antal și Petru Burcea).

Ultima zi a seriei de evenimente din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” a fost duminică, 26 mai, când participanții au putut alege între multiple evenimente printre care vizitarea expoziției  de design și industrii creative ”Romanian Design Week”; vizitarea Muzeului Național de Artă al României; vizitarea  Muzeului Național de Istorie a României sau a Muzeului Colecțiilor de Artă, sau participarea la momente religioase.

Ziua s-a încheiat cu un moment cultural organizat la Opera Națională , care a inclus un concert dirijat de maestrul Daniel Jinga și mesajele Președintelui României și ale organizatorilor cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

Festivalul „Aici-Acolo” a fost inițiat în 2017 de către Administrația Prezidențială, din dorința de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi cei din străinătate, dezvoltând comunităţi şi reţele care să permită schimbul de idei şi de proiecte şi contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan european.  În acest an, la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” au participat peste 500 de români de pretutindeni din diaspora și din comunitățile istorice, din 34 de țări. https://www.youtube.com/watch?v=Glkd7w9hbbA 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here