Dragi tovarăși și pretini, cu adâncă satisfacție în suflete vă anunțăm că distinsul nostru președinte de partid PSD Arad, tovarășul Dorel Căprar, tocmai ce a efectuat o vizită tovărășească în Republica populară China, sora noastră cea mai… sora noastră. Cu Acest prilej distinsul președinte Dorel Căprar s-a întâlnit cu… s-a întâlnit cu cine a vrut el. Sau cu cine i-a dictat interesul. Stând drept și judecând strâmb sau invers, nu înțelegem în ruptul capului ce a căutat Dorel de Arad în China. Din câte știm, nu ne-am dumirit nici până acum cine dracu’ l-a pus preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor? Pe ce criterii? Că merite pe linie de partid… canci! Dacă nu era Mihai Fifor, organizaţia din Arad tot pe ultimul loc era. Nu că acuma ar fi cu mult mai sus. Revenind, ce a căutat preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor din România în vizită în China? Din câte ştim, şi credeţi-ne că ştim, a fost vorba despre o vizită, dacă nu privată, economică. Ce are „apărarea” din Camera Deputaţilor cu economia?
Poate ştiţi, sau nu, în România cea mai mare evaziune fiscală (descoperită) este cea a firmelor chinezeşti. Deci, să fie vorba despre o eventiuală aşa zisă protecţie? Ce spuneţi Doamna Ministru a Internelor, subalterna pe linie politică a lui Dorel de Arad. Şi dacă tot suntem la capitolul întrebări, cine l-a invitat – pe ce linie?, pe ce bani a făcut deplasarea, cine a plătit sejurul domnului deputat Căprar în China? Că doar nu s-a dus în interes de serviciu, ca şi preşedintele al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor? Că ar fi prea de tot.
Dorele, ne-ai adus şi nouă ceva din China? Măcar nişte creioane cu gumă de şters în capăt sau stilouri, ca pe vremea noastră, dar tu nu şti de astea, că în loc de şcoala ai fost la judo. Apropo, şi la Banca Ardelean, unde ţi-ai luat diploma de jurist.
Dubăţ Romulus Sorin