Nu, nu este cel la care vă gândiți, ăla își numără delegații ca Pristanda steagurile, e vorba de Sebi Ghiță, the most wanted pentru unii sau better be dead pentru alții.

Televiunile de știri au acum material de știri pe săturate, să vină banii pe piublicitate că audiența a explodat. Printre știri și analize despre marele prins, vom vedea o slujbă de Înviere.

Acuma, cam dubios cum fostul băiat deștept care mergea zilnic pe la sri și nu rata niciun cocktail, vânătoare sau chef cu lăutari în compania oamenilor sistemului, a fost prins la Belgrad. Omu’ și-a luat un pașaport sloven măsluit la meserie și a circulat bine mersi prin 9 țări dar i s-o fi făcut poftă pe drob și șoancă de l-o chemat în Joia Mare pe frate-su. Băeții cu ochi albaștrii atât au așteptat și pac, au pus laba pe șmecheraș.

Oare ce Paște vor avea mai marii zilei, foști și actuali colegi de șmenuri cu titanul software-urului românesc?

Pe vremea tovarășilor, în beci te băteau prima dată ca să spui tot, apoi ca să nu mai spui. Ceva ne face să credem că o să-și petreacă anii următori prin insule tropicale, liniștiti și fericit, după ce va umple cu tot ce știe un top de hârtie cu antetul DNA și va da materiale video și audio cât fonoteca de aur de la tvr.

Călin Florinescu