Pe contul de facebook al Președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca, acesta a publicat mesajul: ˝La această oră particip la întâlnirea cu medicii din conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență. Discutăm despre plusuri și minusuri. Mai ales despre minusuri! Avem un nou director medical interimar și un management care, în câteva luni, a reușit să scadă datoriile spitalului cu câteva milioane de lei! O problemă deschisă este atitudinea față de pacienți, care de multe ori umbrește efortul Consiliului Judeţean de a asigura resursele necesare bunei funcționări a Spitalului. Și asta în condițiile în care fondul de salarii în primul trimestru a crescut cu 40% față de aceeași perioada a anului trecut, deci există un stimulent, dacă nu adecvat, cel puțin onorabil, pentru cadrele medicale. Am discutat la ședința de astăzi despre eficientizare, despre relația cu pacienții și raportarea personalului la locul de muncă. Subiecte grele, pe care vreau să le rezolvăm, nu pentru confortul nostru, ci din respect pentru arădeni!˝

Toate bune și frumoase dar când ne uităm la poză, pe cine vedem în dreapta imaginii? Aurel ˝banca˝ Ardelean și fiica sa, Coralia Cotoraci, rectorul Universersității private cu grad de ˝lipsă de încredere˝ conform ARACIS, în speță UVVG.

În ce calitate au participat aceștia doi la aceste discuți? Au ceva interese? Se pune de vreun spital privat? De ce nu a fost invitată și Ramona Lile, rectorul Universității de stat Aurel Vlaicu?