De vrăjeli desigur. Dorel fiind deputatul PSD Căprar, care din când în când mai face câte-o nefăcută, ne mai vrăjeşte cu o nevrăjită. Acum a venit să ne spună că el a adus 155 de milioane de lei la Arad, pentru drumurile judeţului. Cum i-a adus, în geantă? În rucsac? Pe card?

De fapt, situaţia e cu totul altfel. Banii ăştia vin ca urmare a accesării unor proiecte europene. Deci bani de la unchii şi mătuşile de la Bruxelles, nenea Macron şi tanti Merkel, aceşti M&M al UE. Doar că, pe lângă banii europeni, a mai fost nevoie să bage mâna-n jeb şi Guvernu’, că altfel iar era 0 (ZERO), cu cifre şi litere, la capitolul absorbţii europene. De fapt atragerile astea de fonduri europene stau la baza bugetului din acest an. Baiu’ era dacă nu semna doamna aia care era cât pe ce să fie premier, Sevil îi zice. Şi-atunci revenim: care e treaba lui Căprar? Dacă nu era el, gata se prăbuşea Guvernul, aveam un deficit de peste 10%, intra ţara în insolvenţă, ca firmele lui Căprar. Noi credem că Dorel Căprar confundă Ministerul Dezvoltării cu birtul gării. De fapt, al aerogării, că mai nou numa’ cu avionul face naveta Doru’ a nostru.

Doru de celebritate