Ștrandul „Neptun” din Arad, al doilea din Europa ca mărime situat pe malul unei ape curgătoare, a fost, până la instalarea lui Falcă în fruntea orașului, mândria Aradului și a arădenilor. Sezonul estival începea la 1 Mai, bazinele erau pline cu apă, zeci de mii de arădeni, timișoreni, bihoreni se bălăceau și umpleau până la refuz terasele restaurantelor, barurilor și, pe timp de noapte, cluburile renumite nu numai în vestul țării. Cine avea căsuță la ștrand era om bazat. Și să închiriezi o cabină era destul de dificil.

Acum, cluburile sunt închise, terasele aproape pustii, bazinele goale etc. Pustușag în toată splendoare sa, marca Jitză Falcă. Olteanul născut la Brad după ce s-a văzut cu sacii în căruță a decis că ștrandul trebuie să moară. Să nu uităm faptul că, pe lângă presă, tineretul și comercianții de la ștrand l-au dat jos pe Dorel Popa și l-au făcut primar pe terminatorul ajuns milionar pe spatele arădenilor.

Arădeni care, acum, se văd nevoițți să meargă la ștrand la Oradea, la Timișoara chiar, și mai ales în Ungaria. La ștrandurile din comunele și orașele situate la granița cu România. Mai ales acum, cu ocazia celor cinci zile libere, bazele de agrement din țara vecină mustesc de români, de arădeni în special, de zici că limba oficială în estul Ungariei este româna.

Mulțumim Falcă, și să ajungi să trăiești ca morcovul.

Piroș Repa în pământ   

1 COMENTARIU

Comments are closed.