NewsAr.ro a intrat în posesia unei fotografii care dovedește, fără nici o îndoială, că un așa zis important personaj din PNL Arad (fost pe la PSD, PPDD etc.) este tot mai aproape de actualul PSD, partid în care a activat pe vremuri vreo 8 ani de zile.
Este vorba despre Cătălin Țițirigă(zis Birtuțu), fost viceprimar al Aradului, consilier până nu demult la cabinetul președintelui CJA Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad ș.a.m.d.
Revenind la ideea inițială, vă spunem că Țițirigă a fost suprins de către comuniștii noștri (și ai ceor de la NewsAr) în ipostaze cât se poate de sugestive, alături de senatorul PSD de Arad Mihai Fifor, ministru al Economiei la această dată.
Să fie doar o coincidență, sau o întoarcere la „matcă” a fostului pesedist, pepededist etc. care nu se mai regăsește în PNL-ul lui Falcă? Oare, că Falcă nu i-a mai dat nicio funcție…
N.Ar.