Cei care se pricep la fotbal și cunosc situația UTA-ei ne-au spus că anul acesta numai Primăria Arad (grație primarului Falcă) a băgat la UTA circa două milioane de euro. Asta la echipă. Sau, mă rog, în conturile lui Șoani Meszar, cel care mai are și Atletico. Plus investițiile în stadionul UTA (dezastru total, lucrările sunt extrem de întârziate etc.) și în arena Motorul (și mai dezastru). Că alte stadioane, tot grație lui Falcă, nu mai avedm în Arad. Așa s-a ajuns ca UTA, echipa fanion a Aradului, să joace la Șiria, datorită primarului de acolo, Vali Bot, cel care s-a oferită să găzduiască meciurile echipei.

Din păcate, la această oră, UTA se zbate în mocirla ligii a 2-a a fotbalului românesc (ajuns de râsul Europei) și nici nu sunt șanse se redresare în viitorul prea apropiat. Bani aruncați pe fereastră, cheltuiți degeaba de către Meszar și echipa sa de „păpători” de lovele. Nu ne poate ieși din cap cum de a acceptat și acceptă Falcă să dea milioane de euro la UTA, Meszar să vândă fotbaliști și să-și bage banii în propriile buzunare. Sau conturi, dacă vreți. Atâta de prost să fie primarul nostru? Sau are interese ascunse? Că la cum a învârtit și învârte el banul public, al arădeanului…

Interesant ni s-a părut ultimul paragraf din „Șansa reabilitării”, apărut în programul meciului cu Balotești, paragraf pe care vă invităm să-l parcurgeți singuri. Și tot interesantă ni se pare atitudinea de acum a galeriei UTA-ei, care după ce l-a „iertat” pe Falcă atâtea etape consecutive, gentleman agreement, tace în continuare și se uită pasiv cum se scurg banii Primăriei în diverse buzunare. La fel ca și banii de pe transferuri. Cum poți emite pretenții la o eventuală promovare când tu, adică conducerea UTA-ei, vinde tot ce scoate capul la lumină. Vezi cazul Dennis Man, cal care a ajuns, săptămâna trecută, să dea gol la naționala de tineret, și pentru a cărui tranfer UTA nu a încasat niciun leu, jucătorul fiind al lui Meszar.

Hai Domidea