N-ar trebui să mai mire pe nimeni lipsa de caracter a (încă) primarului şi (încă) preşedintelui PNL de Arad, Gheorghe Falcă. Printr-un comunicat de tot rahatul, Falcă anunţă poziţia partidului în urma alegerilor parţiale de ieri, de la Bocsig. „Abrudan şi echipa lui sunt de vină”. Aaaa, şi Igaş, pentru că şi-a permis să-l critice pe Falcă!
Păi, hai să vedem cine e de vină…
În primul rând FALCĂ, pentru că e preşedintele filialei, or un lider îşi asumă eşecurile, nu le pasează altora. Dar, nu, FALCĂ îşi arogă doar, de asumat nu-şi asumă!
În al doilea rând, FALCĂ, cel care acum un an, în 2016, l-a pus candidat la Bocsig pe Pătrăuţă, un fost comunist care n-avea nimic în comun cu liberalismul şi cu PNL, distrugând astfel şi ce-a mai rămas din organizaţia PNL din Bocsig.
Şi în al treilea rând FALCĂ, pentru că în 2014 din cauza lui a plecat fostul primar Florin CIUL de la PNL la PSD. FALCĂ l-a alungat pe Ciul, deşi Florin Ciul a câştigat mai mereu la Boscig, indiferent de natura alegerilor (locale, generale, prezidenţiale sau europarlamentare). Mai mult, la prezidenţialele din 2014, Bocsigul a fost printre puţinele comune unde Ponta a avut mai multe voturi decât Johannis (alături de Bîrzava, Dezna, Hălmăgel, Şiştarovăţ).
Acum, era clar că toţi ceilalţi candidaţi aveau şansa mielului de Paşte în faţa candidatei de la PSD, sprijinită din umbră de Florin Ciul! Asta trebuia să recunoscă inclusiv FALCĂ, fără a da vina pe alţii.
Culmea, se foloseşte de tot partidul pentru a da un asemenea verdict! Cică partidul (Sic, de parcă nu tot el, Il Commandante Absoluto, a decis cine să se ocupe de Bocsig. L-a împins în faţă pe Abrudan (primarul de Ineu, pentru conformitate) pentru ca junele Călin să-şi rupă gâtul, pentru a avea pe cine da vina! L-a sacrificat pentru simplul motiv că Abrudan e unul dintre oponenţii lui din interiorul partidului.
Aşa s-a mai scris o filă din istoria sumbră a PNL Arad, de sub comanda lui Falcă. Cât despre epilog; e acelaşi: Falcă n-are caracter!!!
Plasa d-un LEU
Rusine lui falca cel fara cuvant si fara caracter !
Comments are closed.