Și ambele amândouă, stimați tovarăși, sunt situate în aceeași zonă. La Polivalentă. Și ambele amândouă, stimați tovarăși, sunt administrate de către Direcția Județeană de Tineret și Sport Arad. Să nu o mai lungim atât, vă spunem că în Sala Polivalentă plouă aproape ca afară. Și asta nu de ieri, de azi, ci de o lungă perioadă de timp. Cum acoperișul este praf, apa de ploaie curge pe podea punând în serios pericol integritatea corporală a celor care se sportivilor, și nu puțini, care se antrenează acolo. Dar și amatorilor care închiriază sala, cu bani destul de mulți. O fi având DJTS-ul arădean contract cu ortopezii de la Spitalul Județean, primesc cotă parte din șpagă?

Lăsând gluma la o parte, din câte știm fostul director al DJTS Arad, Dan Cuedan (numit politic) nu a putut gestiona situația de la instituția pe care a condus-o o bună perioadă de timp. Mai mult, când a plecat de la cârma DJTS-ului a lăsat conturile cam goale, orice lucrare de reparații la sala de sport neputând fi efectuate din lipsa banilor. Mai mult, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul sărac, nici măcar tradiționalul top anula al primilor zece sportivi ai Aradului neputând fii suportat d.p.d.v. financiar. Dar ăsta este un alt subiect.

Este curioasă ce atitudine, ce măsuri ca lua noua conducere a DJTS Arad, mai ales că noul director este tânăr și plin de elan muncitoresc, din câte am auzit. Și, înainte să încheiem punem și noi, așa, ca komuniștii o întrebare: unde s-au dus și unde se duc banii din închirierea bazelor sportive, inclusiv a sălii polivalente? Că se încasează…

Dr. MENGHELE 

P.S. Cât despre sala de sport de pe Voinicilor, făcută cadou de către Falcă Celetano UVVG-ului lui Ardelean (acolo unde predă primarele nost), în curând pe ecrane.