Dacă în 2016 acest titlu l-au meritat bărbații din Macea ale căror soții au fost cele mai abuzate și recompensate femei din județ, iată că pe 2017 nu mai puțin de cincizeci de soții din Sântana s-au declarat abuzate de consorții lor, dar abuzate rău-rău, nu așa, o palmă peste fund … și drept recompensă au primit vreo 6000 lei fiecare prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prin Departamentul pentru Egalitate de șanse între Femei și Bărbați.

Nu-i rău, să o iei pe coajă de la bărbat și să te alegi cu niște bani buni, nu? Doar că dacă te uiți pe listă apar lucruri ciudate, mai toate sunt angajate la Stat, pe la instituțiile din oraș și de aici și suspiciunile străinilor de la Oficiului de Luptă Anti Fraudă care au venit la Sântana să vadă … vânătăile sau ce dovezi pot aduce distinsele doamne care să justifice demersurile făcute și banii încasați. Poate îi vor chema și pe fioroșii soți să vadă cum dau cu brandul după consoartele lor …

Iată ce scrie situl ancheteonline.ro, legat de acest subiect

Potrivit unor surse locale, bine informate, în cercul suspecților de delapidare a fondurilor europene, aflați sub cercetarea OLAF, s-ar afla, printre altele,  10 femei , unele angajate ale Primăriei Sîntana( funcționare sau membre ale PNL), altele rude ale acestora. În fruntea listei ar fi chiar secretarul  primăriei, Sas Viorica, omul de încredere al edilului Daniel Tomuța, De asemenea, în vizorul inspectorilor anticorupție este și Busta Violeta, șeful Serviciului Asistență Socială (cea care a realizat recrutarea persoanelor din acest program), dar care, fiind bătută de ”omul” ei,  a beneficiat și ea financiar de acest proiect.  Nu e oare conflict de interese? Mai mult, doamna Busta și-a adus și toată familia în program, mai toate femeile din ”clanul” său fiind abuzate domestic: fiică, cumnată și nepoată.

Alte femei ”suferinde” care ar fi fost răsplătite financiar cu 6000 de lei în acest program social sunt: Puia Ilena, educator, mama consilierul local al PNL Sântana, Puia Silviu Cătălin, Bogoșel Aurica Adriana, funcționar public, Todea Adriana, funcționar public, Gale Mariana, funcționar public, Dobrei Ioan Monica, funcționar public și soția unui alt angajat al Primăriei, Ioanovici Rozalia – mediator sanitar, Colompar Ramona, referent compartiment rromi, Morgos Marinela, referent Biblioteca Sântana.  De asemenea, printre femeile ”maltratate” de soții lor se află și Roman Daniela, mama lui Ioșan larisa, juristul consiliului local Sântana, dar și soția liberalului Orlețchi Adrian. O altă persoană notabilă, ”bătută” de soțul ei, dar  norocoasa beneficiară a sumei de 6000 de lei, este Mișcoi Ana, funcționar public la Consiliul Județean Arad, fostă angajată a Primăriei Sântana, verișoară a condamnatului  Ioțcu Nicolae, fost șef al CJ.

Drept concluzie, o condiție pentru înscrierea în Organizația de Femei PNL Sântana ( și nu numai) este să fii maltratată de soțul tău. Așa ai șanse mari să ocupi funcții înalte, la nivelul conducerii Primăriei și de partid, dar și să fii răsplătită financiar. Aviz bănățenilor care se simt bărbați în casă!

 

 

1 COMENTARIU

  1. Dar barbati, soti „abuzati” de sotii lor, cat primesc?….Macar dublu! Se pune ceva in plus, daca sotia e unguroaica!

Comments are closed.