Pe când va anunța și schimbarea numelui de România în Teleormânia? Și ca să nu se mai formalizeze (că nu legile de siguranță națională îl preocupă, ci de siguranță proprie), de ce să schimbe legile când poate, foarte simplu, să desființeze toate instituțiile statului, începând cu SRI, DNA, ANAF și toți cei care s-au ocupat de dosarul TELDRUM sau ale lui fiul său (că doar acesta este scopul: instituțiile să rămână doar ca nume dar fără nici o competență reală)? Doar are exemplul lui Ponta, cel care a desființat Garda Financiara, nu? Cum Garda a început să se ocupe de marile furăciuni patronate și protejate de clasa politică, respectiv furtul de TVA din comerțul cu carne, legume, fructe, electronice, materiale de construcții, accizele și TVA din comerțul cu produse petroliere și alcool, cum au desființat-o, la cererea și presiunea mafiei, motivând, aiurea, că era ineficientă.

Alt argument, plauzibil, n-a existat și nici substituirea cu altă instituție n-a demonstrat ineficiența, din contra. Și? A cârâit cineva? S-a opus cineva? A spus cineva că desființarea Gărzii Financiare, într-un moment în care România înregistra cea mai mare rata a evaziunii fiscale, a fost un adevărat atentat la siguranța națională și că scăderea ratei de colectare a obligațiilor bugetare a fost o consecință? Desființarea Gărzii Financiare, fără ca cineva să ia atitudine și să demaște adevăratul motiv al desființării instituției, arată clar și indubitabil că suntem un popor, majoritar de hoți (parcă avem în genă această meteahnă mizerabilă), ce n-are nevoie de instituții care să păzească averea publică și destinația banilor publici!

Ar fi împotriva logicii să susții ceea ce este contra caracterului, nu? Or, ei, clasa politică – expresia poporului -, care gestionează averea publică și banii publici, n-au nevoie de instituții care să aplice legea, ci doar de paznici care să le păzească ceea ce au furat și fură! La acest numitor trebuie aduse toate instituțiile statului, se pare. Acesta este adevăratul scop al întregii clase politice actuale! Să transforme toate instituțiile publice într-un fel de Securitate ceaușistă, omniprezentă și omnipotentă, cu amendamentul că trebuie setată nu să apere averea publică ci, exclusiv, pe cei care-o jefuiesc.

Cam acesta este dezideratul oricărui politician și asta își doresc toți PSD-iștii, PNL-iștii, ALDE-iștii, UDMR-iștii și restul oportuniștilor ce se autonumesc politicieni: să fure tot ce se poate fura (cu legea imperfectă, prin fals sau prin orice metode), iar instituțiile statului să le protejeze furăciunile și să nu-i deranjeze cu întrebări sau anchete despre ce au furat. Și dacă se întâmplă, din greșeală, să încalce vreo lege, acesta va fi abrogată în Parlament. Așa funcționează sistemul!

Ce e neclar în toată această mega-mascaradă? Mai e vreun prost în România care încă n-a înțeles și care crede că mai există instituții independente, neutre, care să aplice necondiționat legea, indiferent de cine este vizat și care să nu facă parte din vreo grupare politică sau mafiotă (în calitate de membru sau simpatizant)? Sau că mai există, cu mici excepții, instituții, în care factorul politic și mafia protejată de acesta, să nu dicteze? Că mai există vreun șef de instituție numit corect, pe bază de valoare și competență profesională, fără sprijin politico-mafiot? Dacă mai există astfel de specimene, care cred că trăiesc într-o țară normală și nu vor să aibă probleme, atunci să facă bine și să plece pentru că politicienii, de felul lor needucați, răzbunători, fără milă sau scrupule, dar șmecheri și vicleni, nu suportă concurența valorică, adevărul sau critica și nici pe cei care încă n-au înțeles că e timpul să se adapteze noii societăți și să accepte mentalitatea noii clase creată de ciocoii parveniți.

A trecut vremea viselor revoluționare, a iluziilor că suntem în UE și că vom trăi ca în UE sau alte societăți unde primează legea și cetățeanul. În România viclenia, șmecheria, oportunismul și parvenitismul prin orice mijloace (exact ca în țările orientale, unde domnește anarhia, nu cele vestice, civilizate), sunt adevăratele „calități” umane ce contează. Degeaba ești inteligent, onest, corect, altruist, iubești adevărul sau nu suporți minciuna, nu înșeli naivii și nu profiți de orice oportunitate, nu însușești ceea ce nu meriți sau nu-i al tău. Pentru aceste calități morale nu vei fi apreciat ci vei fi considerat naiv și prost dacă nu profiți și dacă nu te folosești de cunoștințe și nu apelezi la trafic de influență pentru a promova sau a-ți rezolva problemele. Într-o țară în care totul se rezolvă „pe sub pult”, un individ descurcăreț, care n-are scrupule și limite când e vorba de a-și servi interesul privat, care face bani înșelând, profitând de naivitate sau orice ocazie ce i se oferă, este modelul tipic, promovat de societate. Și ce dacă e mincinos, perfid, lipsit de scrupule, hoț, combinator, tupeist? S-a ajuns? Acesta e modelul de urmat, nu? Marea majoritate a populației, din păcate, nu este educată să parvină prin muncă și valoare. Nu! Marea majoritate a populației își dorește să fie un Dragnea, un Ponta, un Tăriceanu, un Băsescu, un Mazăre, un Ioan Niculae, un Patriciu, un Becali, un Triță Făniță, un Grindeanu, un Tudose, un Kelemen Hunor, un Verestoy Attila, etc., etc., etc. Nu contează imoralitatea, cum au ajuns unde sunt, metodele imorale utilizate, ci doar ce-au realizat. Dacă mințind sau înșelând poți face bani, ocupa funcții importante care îți asigură un trai decent, de ce să nu profiți și să optezi pentru o viață chinuită, în sărăcie, încăpățânându-te să rămâi moral?

Acestea sunt, din păcate, modelele românești. Iar criticile de care au parte marii parveniți și impostori, din păcate, nu sunt îndreptate împotriva laturii imorale a acestora ci sunt, de regulă, din gelozie. Majoritatea și-ar dori, dacă li s-ar oferi ocazia să fie un Tăriceanu, Dragnea, Oprișan sau Grindeanu. Dar cum nu pot, înjură și se autoamăgesc că sunt moraliști. Dar sunt oare? Nu cumva proverbul „vulpea care n-ajunge la struguri spune că n-o interesează că sunt acrii” e explicația obiectivă și reală și logica opozantului? Or, într-o astfel de mlaștină imorală generalizată, cum să nu poată Dragnea și restul politicienilor (inclusiv opoziția) să pună pe butuci întreaga justiție românească ce nu acceptă varianta că trebuie să devină, exclusiv, protectoarea celor care prăduiesc statul și cetățeanul? Cine să conteste această cruciadă împotriva normalității și civilizației? Cei care au în gene hoția, minciuna, oportunismul și parvenitismul, dar nu li se oferă ocazia? Nu se vede cât de puțini sunt în tabară celor cu adevărat morali care cred în ceea ce fac? Și, atunci, de ce n-ar reuși Dragnea ce-și propune? Cine-l mai poate împiedica cînd, în fapt, nu este decât exponentul dorinței majorității? Cred că și armata dacă ar vrea s-o desființeze, argumentând că n-avem dușmani de care să ne apărăm, ar avea șanse s-o facă!

Pavel ROMAN