Despre cum arată Aradul astăzi, la sfârșit de februarie, când zăpada a luat prin surprindere autoritățile locale și pe cei cărora le-a fost atribuită deszăpezirea, îi lăsăm pe colegii de situri-le de știri să scrie. Adică, nu le luăm pâinea de la gură. Noi vrem să vă zicem ce a sesizat un tovarăș comunist de-al nostru când s-a plimbat prin fața Palatului Administrativ, adică prin fața Primăriei lui Falcă Celentano. După cum vedeți, ochiul vigilent al telefonului său mobil a descoperit o ditamai groapă, mozaic spart etc. taman în buricul târgului și sub ochii lui Celentano de Arad.

Întâiul gospodar a orașului s-a făcut din nou de râs și a făcut și Aradul. Atât în ochii „fraierilor” care l-au ales pe cel care „chiar dacă a furat, a făcut câte ceva și pentru Arad”, dar mai ales în fața turiștilor, tot mai puțini la număr, care trec prin Arad. După ce trimis mii de scrisori arădenilor, prin care îi soma pe concetățeni să-și repare fațadele clădirilor în care locuiesc, și după ce mai dat ordin, prin diverse căi, ca toți arădenii să-și facă curat pe trotuarele din fața casei și să-și astupe eventualele gropi, tocmai el, Jitză de Didești (o localitate mai „întunecată” pe harta Olteniei, bănuim că știți la ce facem referire) nu-și face curat în fața casei și nu-și astupă gropile de pe trotuarul pe care trec zilnic mii de arădeni. Faină exemplu!

Dar, nu-i bai! Că o vinit neaua și o astupat, chiar dacă temporar, groapa din fața Primăriei.

Comunistul bârnace