Vrem să ştim cine ne reprezintă!

Suntem obligaţi să revenim cu un subiect care deşi pare banal nu e. Dimpotrivă… Este vorba despre numirea domnului Peter Puskel ca „Ambasador cultural al Aradului”. Sunt câteva întrebări pertinente, zicem noi, pe care le aducem în spaţiul public şi la care ar trebui să răspundă în primul rând preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, dar şi cel care (cel mai probabil) l-a îndemnat pe Cionca să decerneze acest titlu, în persoana lui Andrei Ando, director făcut la comandă şi sfetnic al preşedintelui Consiliului Județean Arad, dar și al lui Celentano de Arad – Jitză Falcă demolatorul.

  1. Ce înseamnă acest titlu din punct de vedere oficial?
  2. Ce îl recomandă pe Peter Puskel să merite acest titlu?
  3. Dacă tot reprezintă Aradul şi pe arădeni, Peter Puskel ar trebui să prezinte public un CV, dar şi o declaraţie în care să afirme fără echivoc dacă a fost sau nu colaborator al vreunui serviciu. Atât pe vremea comuniștilor, când a fost ziarist la Voros Lobogo (Flacăra roșie pe ungurește), cât și după…

Fiind o distincţie publică, chiar dacă neoficială, aceste solicitări sunt pertinente şi Consiliul Judeţean datorează arădenilor aceste detalii legate de Peter Puskel.

A.A.B. Komunistu