După ce s-a lăfăit în anii trecuți prin Austria, Ungaria sau prin stațiuni din România, iată că UTA Low Costea va face un mini cantonament de câteva zile la Hotelul Subcetate din Arad, până sâmbătă dimineața, atunci când vor juca un amical cu Elore Bekescsaba. Penibil, dar atâta poate azi UTA noastră. Că, oricum, și banii ăștia, pentru cantonament, sunt doar pe hârtie, și vor fi dați mai la toamnă, când bagă Faraonul Celentano de Arad ceva bani. Dacă îi bagă…

Antrenorii Ionuț Popa, Cristi Păcurar și Dan Țapoș vor face ce vor putea cu portarii: Roberto Bodea, Nicolae Țurcan (28 de ani, vine din Republica Moldova), Rafael Zamfir, fundașii: Cristi Costin, Rafael Iuga, Alexandru Manea, Samba Benga (21 de ani, senegalez, a jucat în ligile inferioare din Italia), Vlad Opriș (21 de ani, ultima dată la Suceava), Daniel Vădrariu (28 de ani, sezonul trecut a fost la Reșița), Paul Copaci (revenire de la Reșița), Robert Gheorghe (22 de ani, ultima dată la Popești Leordeni), Adrian Suslak (revenire de la Cermei), mijlocașii:Ionuț Tănase, Daniel Dan, Mihai Petra, Andrei Enescu (30 de ani, ultima oară la ACS Poli), Victor Prună, Angelo Iuga, Cristinel Matei (22 de ani, fost la Chindia Târgoviște), Paul Cubleșan (20 de ani, ex-Dacia Unirea Brăila), Albert Stahl și atacanții: Alexandru Avram (27 de ani, fost la Dunărea Călărași), David Popa.

După cum se poate observa, din lotul vechi nu mai fac parte: Alexandru Barna, Norbert Polgar, Iulius Dinculescu, Denis Lazăr, Mihai Roșca, Stevan Markovic, Cătălin Hlistei, Darius Buia, Federico Sorato și Marius Curtuiuș, cărarora UTA le-a mulțumit pentru tot și nu a mai prelungit contractele, la unii că nu-i mai doreau antrenorii, la alții din cauza banilor ceruți, de acum încolo, dar și datoriile din urmă.

Vor mai pleca dintre ei și vor mai apare ceva nume noi, așa se zice pe la club, iar concluzii nu putem trage decât după ce se vor fi jucat vreo 4-5 meciuri oficiale pe ¨Motorul˝, unde în aceste zile se pun deja straturile pentru gazonul sintetic și sunt șanse reale să se joace din prima etapă la Arad.

 

Chibițul