După ce a vizionat meciul Japonia – Belgia, de la CM din Rusia, împreună cu șlefuitorul dosurilor, pe numele său de scenă Flavius Ghender, Jiță Falcă de Didești a primit un sfat. Știm cu toții că Ghender a devenit sfătuitorul PNL-iștilor, iar Falcă nu se dă în lături de la îndemnurile partenerului lui Andraș Ando, directorul de, cică, strategii și comunicare de la Consiliul Județean.

După ce a analizat Ghender situația, a pus în balanță eșecele de la PSD (n.r. a reușit să aducă filiala Arad a PSD pe penultimul loc din țară) și viitoarele eșece de la PNL, s-a gândit să-i dea lui Celentano de Arad, pe care clar nu-l înghite da trebuie să-l accepte un sfat „prietenesc”. I-a propus să se criogeneze, adică să se congeleze, mai pe înțelesul comuniștilor. Și așa, Jiță vrea el în viitor. Sfat foarte bun, dealtfel, că ne putem imagina ce șoc ar avea a nost primar în 20-20 când va vedea că partidul lui ajuns să fie coordonat de Ando și Ghender și că va face sub 5% la alegeri.

Nu i-ar ajunge tot xanaxul și vodka din Arad. Plus ierburile sau prafurile.

Așa că l-a băgat Ghender în mașina cu gheață a lui Stelea și Balint, l-a creogenat și îl vor decongela doar atunci când va fi cel puțin europarlamentar sau președintele României. Și uite ce ușor a scăpat Ghender de spinele ce-i stătea în coastă, de nimeni altul decât Jiță Falcă de Didești, acest Celentano de Arad.

Cine ar fi crezut… nu se știe ce va fi în viitor. Rămâne de văzut dacă Bîlcea îl va ruga și el pe Ghender să-l congeleze până la momentul când va ajunge primar al Aradului.

 Frigotehnistul de serviciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here