Universitatea „AurelVlaicu” din Arad  a devenit partener al unei universități din Africa. Vineri, la sediul rectoratului UAV, a fost semnat acordul de cooperare științifică cu Universitatea Larbi Tebessi-Tebessa din Algeria.  Un acord important pentru universitatea arădeană care permite o nouă deschidere spre lumea musulmană, dar în același timp o deschidere spre un  nou continent și un punct important pe agenda de internaționalizare a universității arădene de stat. „Este o onoare să primim la universitatea noastră delegația universității din Algeria, o universitatea multidisciplinară cu care, sunt convinsă, vom colabora foarte bine. Acordul semnat vizează schimburi de experiență între studenți, profesori și cercetători, derularea unor proiecte comune, cooperare tehnică și științifică în domenii cu valențe apropiate și colaborare pe diverse domenii educaționale. Cred că va fi un câștig pentru ambele universități” a precizat  rectorul UAV,  prof. univ. dr. Ramona Lile.

Delegația  universității algeriene a fost condusă de rectorul pr. Fekra Said și prorectorul pentru relații internaționale pr. Salah Chenikher care au punctat deasemenea importanța acestui acord de parteneriat cu universitatea arădeană și și-au manifestat încrederea în viitoarele colaborări cu facultățile din cadrul UAV. Din partea universității arădene au fost prezenți la semnarea acordului, alături de rectorul prof.univ.dr. Ramona Lile, prorectorii universității prof.univ.dr. Codruța Stoica, prof.univ.dr Alexandru Popa și conf.univ.dr. Teodor Cilan.

Universitatea arădeană de stat a încheiat peste 40 de acorduri cu universități și institute din alte state, precum și peste 60 de acorduri Erasmus cu țări din spațiul UE și non UE.