Zilele trecute s-au încheiat la Iași Campionatele Naționale de șah pe echipe de copii și juniori. Clubul de șah Vados a fost reprezentat de 3 echipe de băieți la categoriile de vârstă 10,12 și 14 ani.

Grupa de 10 ani a avut la start și cele mai multe echipe, echipa noastră dominând categoric competiția la toate cele trei probe – șah clasic, șah rapid și șah blitz, devenind astfel triplă campioană națională. A fost declarată cea mai bună echipă din competiție, având în total 20 de meciuri câștigate, un meci egal și nici o înfrângere! Toți cei trei componenți ai echipei au luat la șah clasic și medalii individuale pe mesele unde au evoluat: Filip Magold – argint pe prima masă, Vladimir Cnejev – aur pe masa doi și David Saioc – aur pe masa trei.

Echipa de 14 ani, într-o companie extrem de puternică, a reușit două medalii de bronz, la șah clasic și la șah rapid, dar și un loc 4 la șah blitz. Echipa noastră a fost mereu în prim planul competiției în lupta pentru titlul național, printr-o formulă echilibrată pe mese, cu Victor Magold (bronz individual pe masa 1), Alex Balaban-Voia, Laurențiu Sarighioleanu (aur individual pe masa 3).

Echipa de 12 ani, mai putin experimentată, a ratat podiumul la șah clasic, dar a arătat un mare potențial. Liderul echipei, Cristian Oltean a cucerit și medalia de argint pentru performanța obținută pe prima masă, în timp ce Costi Lup și Vlad Miculiț au arătat că se află pe un trend ascendent și cu mai multă muncă, vor veni și rezultate mai bune.

Toți copiii vor participa peste câteva zile la Festivalul Internațional de Șah Arad unde așteptăm să confirme forma bună arătată la Iași.

Cele 5 medalii de echipă și șase medalii individuale arată că clubul de șah Vados rămâne un nume important în șahul românesc juvenil.

###

Persoană de contact: Alin Câmpeanu (0722/613128, sahclubvados@yahoo.com, http://www.vados.ro )