Cine nu știe această melodie, versurile acestei piese de muzică populară, înseamnă că nu este din Ardeal (Banat). Cum GIGI Falcă face parte din categoria oltenilor aciuți prin zonă, e clar că… le știe canci, vorba runânului Parpanghel de Dideștii de Oltenia.

Deci, Descunună-mă părinte

Șine m-o fi pus pă mine
Ca să mă însor cu cine
Ca să mă însor cu cine
Pantru bani, pantru avere
Sa fiu sluga la muiere (sau partid, în cazul lui GIGI) 

Descunună-mă părince
C-am fost cinăr făr’dă mince
Dau, nici mustața nu o dat măă
Lume, lume
Soro, lume
Si dracu m-o însurat măă (sau cu partidul, în cazul lui GIGI).

Popo când m-ai cununat
O sută dăăă… lei ți-am dat mă
Aaa, dar acum ți-oi da o miee
Lume, lume 
Soro, lume
Scapă-mă dăăă.. la socrieeeee (sau de la partid, în cazul lui GIGI).

Din partea mea, Gheorghe Falcă, pentru soacra mică și pentru nașul Băsescu, fără număr, fără număr…

Ei bine, cu această melodie ar fi vrut GIGI Falcă să debuteze în lumea muzicii, să se facă hartist, cu ocazia OPEN AIR FESTIVAL eveniment ce s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute pe Aeroportul din Arad. Primarele comunei Arad ar fi vrut să cânte în deschiderea show-ului de duminică seara a lui Goran Bregovic, capul de afiș al festivalului, însă nu l-a băgat nici dracu în vreo seamă. Din surse comuniste, care doresc să-și păstreze anonimatul, GIGI Falcă s-a pregătit asiduu, chiar cu Claudia I. purtătoarea de cuvânt a Poliției arădene, o guristă (expresia lui Vergeluț I.) remarcabilă pe plan local, însă nu a fost să fie, dacă nu e să știi notele muzicale, asta e!

Pe cale de consecință, organizatorii festivalului i-au refuzat lui GIGI șansa de a-și reface look-ul șifonat serios în ultima vreme. Atât în viața privată, după cum se vorbește prin comuna Arad, cât mai ales în politică, acum în actualul PNL, partid care încă îl mai suportă în rândurile sale și în fruntea (vorba vine) filialei arădene. Pe unde va scoate cămașa GIGI de Didești, cu escală la Timișoara, Brad și, de câțiva ani, la Arad, rămâne de văzut. Sau dracu știe!

Până la viitorul concert pe care-l va organiza pe banii arădenilor, cum au fost majoritatea de până acum (cu excepția Arad Open Air, din câte știm), îl sfătuim pe acest GIGI al Aradului să se pregătească pentru debut cu o altă melodie. A cărei versuri sună cam așa:

De ce m-aţi dus (dat, n.red.) de lângă voi, 
De ce m-aţi dus (dat, n.red.) de-acasă? 
Să fi rămas fecior la plug, 
Să fi rămas la coasă. 

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe, 
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe. 

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul (Băsescu, n.red.), 
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi… 
Cum m-ar cinsti azi satul… 

Noi îi dorim succesuri multe și total de succesive, așa cum ne-a dorit el nouă în toți acești ani. Și când spunem nouă ne referim și la alți confrați de breaslă care NU au pus botul la vrăjelile de mahala a lui GIGI și nu s-au vândut pe bani mărunți sau niște funcții trecătoare, plătite din bani publici.

Și ca să încheiem tot într-o notă muzicală:

TINIREŢEA MI S-A DUS CU ANII
PRIMĂVARA DULCE A VIEŢII MELE
DOAMNE, SPUNE-MI CE FOLOS AU BANII
DACĂ N-AI ACAS COPII, MUIERE

CÂND EȘTI TÂNĂR ÎN PUTERE
TE MUNCEȘTI (mai pe lege, mai pe lângă lege, n.red.) SĂ-ȚI FACI DE TOATE
IAR ACUM LA BĂTRÂNEȚE
VEZI CĂ N-AI CUI LE ÎMPARTE

SINGUR STAU ÎN TOAMNA VIEȚII, UNEORI ÎMI NUMĂR ANII
S-AU DUS ANII TINEREȚII
Ș-AM RĂMAS NUMAI CU BANII!

r.d. 

Foto: internet

1 COMENTARIU

Comments are closed.