„Problema României este una tipică pentru țările din Lumea a Treia, adică pentru acele țări din Africa și Asia care, deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în cea mai cruntă sărăcie din cauza prostiei și a hoției care colcăie în acele țări. Deși părea că mergeți pe drumul cel bun, în ultimul an ați regresat enorm din cauza resursei umane de proastă calitate care a ajuns în fruntea țării. Această resursă umană e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce ca sunt hoți, sunt atât de proști încât își inchipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă. Mai elegant de atât, nu știu cum să o spun, dar totuși o voi face: Problema României e ca unul din trei pesediști e la fel de corupt ca și ceilalți doi! Dacă nici acum nu pricepeți, înseamnă că nu mai e nimic de făcut, vă salut și n-am cuvinte! Nimeni nu vă poate face binele cu forța…”, ar fi declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședinte CE.
Nu știu dacă chiar Timmermans a spus aceste lucruri, dar sunt o caracterizare sintetică reală a ceea ce înseamnă clasa politică și, în special, Mafia PSD în România. Am stat pe munți de aur, dar din cauza prostiei și a corupției politice, am pierdut totul, în mai puțin de treizeci de ani. Și vor să ne mai și pună pumnul în gură, ca să nu mai divulgăm și răspândim adevărul! Exact asta au făcut și comuniștii timp de patruzecișicinci de ani. Pentru că excelau doar la capitolul mediocritate și lipsă de profesionalism (contau și continuă să conteze doar diplomele nu și cunoștințele reale), iși apărau poziția demagogic, mințind și băgând la pușcărie pe cei ce-i contraziceau și spuneau adevărul. Puterea de azi, în frunte cu PSD/ALDE, încearcă același lucru.
Dragnea, Tăriceanu și toți cei aflați la butoanele puterii, nici măcar nu se mai ascund și declară public că vor să pună botniță și să-i aresteze pe toți care vor mai spune adevărul despre furăciunile, minciunile și corupția din România, generată, în primul rând de mediocritatea și prostia lor (vezi declarațiile lui Rădulescu, Brăiloiu, Cosma, Nicolicea, Iordache, Șerban Nicolae și mulți alți parlamentari ce solicită, frecvent, îngrădirea dreptului la opinie sau protest). Clamează că și la alții (din UE) există corupție, dar nu recunosc faptul că sunt proști, pentru că n-au fost în stare să fure ca să nu se observe cu ochiul liber.
Au ajuns într-o asemenea postură încât nu mai pot ascunde faptele lor, care sunt vizibile pentru orice cetățean de bună credință și încearcă, pentru a-și justifica faptele (infracțiunile) să legalizeze și amnistieze hoția și corupția. Adică pentru că sunt proști și au furat la vedere, vor să abroge legislația care sancționează hoția și corupția și, culmea, să-i sancționeze pe cei care dau în vileag faptele de corupție și hoție sau minciuna. Nu se vede că asta face Dragnea, prin interpușii: Tudorel Toader, Iordache, Nicolicea, Șerban și alții, sprijiniți financiar de cei mai mari hoți ai României, precum Vâlcov, Puiu Popoviciu, Adamescu, Mazare, Nicușor Constantinescu, familia Cosma, Nicolae, Voiculescu, Udrea, Bica, cei din Dosarul Microsoft, EADS, „băieții deștepți” ce-au tranzacționat energia electrică, corporațiile ce exploatează țițeiul și gazele, energia electrică, etc?
Ei nu contestă faptele, adică hoțiile din averea publică, ci vor să le bagatelizeze, ca și cum ar fi fost niște simple afaceri și să nu mai fie sancționate. Ba chiar, în disprețul legii și a Constituției, vor să-și „curețe” și cazierele, anulând, retroactiv (ceea ce Constituția nu permite), sentințe definitive și irevocabile, inventând căi supra-extraordinare de atac, precum re-revizuirea sentințelor care au fost supuse deja revizuirii, declarând – desigur, neconstituțional -, prin substituirea justiției, ca fiind nelegale probele administrate în dosarele prin care au fost condamnați. Și, precum comuniștii când au inventat forțele reacționare comunismului, pentru a putea elimina adversarii – adică pe toți cei care le devoalau minciunile propagandistice, mediocritatea și prostia -, cei aflați la putere, i-au înregimentat pe toți care se opun abrogării furtului de la buget și amnistierii faptelor prin retroactivarea efectelor legii, într-un fantomatic stat paralel, exact cum au înregimentat comuniștii pe toți intelectualii din perioada interbelică, pentru a le închide gura și a-i elimina din societate. În concluzie, indiferent cine a spus că puterea din România este formată nu numai din corupți ci și din proști, care n-au știut să fure ca să nu se observe (precum în occident), iar acum se luptă să scape, prin toate metodele posibile, a spus adevărul.
Un adevăr care a transformat România într-un uriaș câmp de luptă, între putere – formată azi din mediocri, hoți și corupți și restul societății, care nu mai acceptă sistemul comunist de reprimare a celor care nu suportă prostia, hoția și corupția, respectiv pumnul în gura celor care spun adevărul și demască minciuna, demagogia, hoția și corupția practicată de clasa politică.
Pavel ROMAN