În zilele de 13 şi 14 octombrie 2018, la Gyula, în Ungaria, au avut loc manifestări ale spiritualităţii româneşti, în cadrul comunităţii istorice româneşti de aici: a XI-a ediţie a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”, precum şi sărbătorirea Hramului Bisericii din cartierul Gyula Mică, denumit şi „Cartierul Mic Românesc”, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. La aceste manifestări româneşti a asistat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
Duminică, 14 octombrie 2018, la Palatul „Vigadó”, din cadrul Centrului de Cultură „Erkel Ferenc” din Gyula, Ungaria, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor”. Festivalul a fost organizat de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria (EORU), cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul EORU. La această manifestare a asistat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
Festivalul devenit deja tradiție, prezintă anual cultura și tradițiile populare românești din câte un județ din România, pentru publicul românesc din Ungaria. Astfel, au fost reprezentate județele: Bihor, Satu Mare, Bistriţa, Arad, Timiş, Sălaj în două rânduri, Cluj, Maramureș și Caraș-Severin, iar în Anul Centenar 2018, oaspeții manifestării au fost artiștii și oficialitățile din Alba-Iulia şi jud. Alba.
Programul oferit în fața sutelor de spectatori (veniți din toate parohiile EORU, dar și din România, fost foarte unul complex. El a fost deschis prin alocuţiunile susţinute de către PS Siluan; Marcela Dărămuș, inspectorul şcolar general al ISJ Alba, care s-a referit la programul guvernamental „Copilăria unește România” şi Dumitru Fulea, vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
Au mai fost prezenţi Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budapesta; Daniel Banu, consulul general al României la Szeged; Cristian Daniel, consul; Dănuț Emil Hălălai, prefectul Județului Alba, Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba-Iulia, Mirel Vasile Hălălai, primarul oraşului Teiuș, Nicolae Simina, primarul oraşului Abrud, alţi reprezentanţi ai unor instituţii publice din jud. Alba. Comunitatea românească din Ungaria a fost reprezentată de părintele Marius Maghiaru, președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Maria Gurzău Czegledi, directorul LNB; Eva Iova, redactor-şef „Foaia Românească”; Delia Covaci, redactor-şef „Cronica” ș.a.
Programul cultural a debutat cu dansuri tradiţionale ale românilor din Ungaria prezentate de echipa de păstrători ai tradițiilor de la Centrul de Documentare și Informare al AȚRU. Instituţiile culturale din jud. Alba prezente au oferit cântece și dansuri românești: Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia; Ansamblul Profesionist „Augustin Bena”, al Consiliului Județean Alba; Ansamblul folcloric „Dor Teiușan” din Teiuș; Ansamblurile Folclorice din Abrud, Câmpeni, Baia de Arieș, călușarii din Vințu de Jos; Palatul Copiilor din Alba Iulia. Pe scenă a evoluat și tânărul Tudor Limbean, elev al Liceului German din Sebeș.
Ca de fiecare dată, manifestarea culturală a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești în Catedrala Episcopală „Sf. Nicolae” din Gyula, de un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan. Oaspeții din România au participat, apoi, la o agapă comună, oferită de organizatori.
Biserica din cartierul Gyula Mică, denumit şi „cartierul Mic Românesc” din Gyula, Ungaria, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, sâmbătă, 13 octombrie 2018. La această manifestare a asistat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula.
În locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, de către un sobor de preoţi, condus de către PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU). Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Sfântul Ierarh Nicolae”, al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de pr. Ionuț Ardeleanu.
La slujbă au luat parte mulţi credincioși, din Gyula și împrejurimi, dar şi pelerini din Români. Între aceștia s-au numărat Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula; Eva Iova, redactor-şef „Foaia Românească”; Delia Covaci, redactor-şef „Cronica” ; Florin Olteanu, şef de catedră la Facultatea de Pedagogie din Szarvas; Ioan Budai, fost director al LNB; Iulia Olteanu, directorul Școlii din Bătania, Petru Sălăjan, directorul Școlii din Aletea, av. Cristian Moț, consilier judeţean în CJ Arad; ş.a
Un grup de elevi de la Școala Generală din Gyula, pregătiți de prof. Eva Sabău, au prezentat la final, o serbare închinată Sfintei Parascheva. În această biserică, care a fost restaurată în mai multe rânduri, sunt așezate și o parte dintre icoanele bizantine din colecția lui Gabriel Gurzău, teolog şi antreprenor, membru al comunităţii româneşti din Ungaria. Acesta, împreună cu dr. Robert Cozma, sunt principalii susţinători ai bisericii sărbătorite. Biserica de zid din Gyula Mică, singura dintre locașurile de cult ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria care este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost construită între anii 1861-1864, pe locul unei biserici mai vechi, din pământ, ridicată în 1834 de către românii stabiliți aici.