Întâmplător sau nu, fie că ne place să recunoaştem sau nu, justiţia stalinisto-macovistă îşi desfăşoară activitatea cu mare succes pe plaiurile mioritice şi nu pare a fi stânjenită de politicienii care s-au bătut cu pumnul în piept că vor pune capăt abuzurilor infinite la care ajung uneori să fie chiar complici, beneficiind de o imensă campanie de PR destinată muritorilor de rând, oameni de bună-credinţă care încă nu şi-au pierdut speranţa în triumful dreptăţii.

În goana după mai mult sau mai puţin tradiţionalele cumpărături, căci suflul Vestului ne-a transformat fără mari eforturi, în cei mai vajnici consumatori, ordonaţi şi devotaţi cozilor de la casele de marcat, mai abitir decât soldatul de planton, fiind pregătiţi să aşteptăm cât va fi nevoie pentru a ne simţi împliniţi şi satisfăcuţi, iar pentru ca ziua noastră să se termine perfect, trebuie musai să ne delectăm cu faptul că Udrea şi Bica o duc foarte greu într-o închisoare insalubră din Costa Rica, că odrasla, de numai câteva luni, a celei mai corupte femei din România, creşte fără mamă, că Stanciu şi Tarcea au primit ordin pe unitate să nu respecte legea sau, cu imensa experienţă de „înalt judecător” au interpretat-o după bunul plac……….. şi pentru ca Sărbătorile României să fie luminoase şi îmbelşugate, exact după 29 de ani de la evenimentele din 1989, ce s-au vrut a fi o autentică revoluţie, Ion Iliescu a dobândit calitatea de inculpat în dosarul numit generic, Dosarul Revoluţiei.

Aşadar, am fost o scurtă perioadă cruţaţi de campania de cătuşe şi de arestări televizate, însă perioada acalmie s-a terminat şi dacă am crezut pentru o clipă că am devenit o naţie de oameni civilizaţi care nu mai crede în execuţii televizate, în ucisul cu pietre în piaţa publică şi în puterea exemplului pentru a determina un comportament uman în rândul maselor, m-am înşelat.

Octavian Paler spunea că o dreptate postumă nu mai valorează nimic pentru cei care au fost nedreptăţiti, dar valorează enorm pentru cei care învăţăm istoria şi păstrând aceeaşi notă, William Ewart Gladstone, fost conducător al Partidul Liberal britanic, om politic și Prim Ministru în perioadele 1868–1874, 1880–1885, 1886 și 1892–1894 spunea că „Justiţia târzie este o justiţie nulă”.

Achiesez întru totul celor afirmate de cei doi şi nu pot să nu remarc că încercarea justiţiei române de a-şi demonstra existenţa în viaţa noastră de zi cu zi, nu este decât o campanie caraghioasă de publicitate şi care demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, lipsa de profesionalism şi obedienţa faţă de comenzile politice sau ale serviciilor.

Până la un punct lipsa profesionalismului ar putea fi explicată, având în vedere contextul politic, economic şi social de dinainte de 1989, când judecător sau procuror devenea, ca regulă şi având în vedere salariile mizere, studentul mediocru, studenţii bine pregătiţi şi care considerau că au un cuvânt de spus ca teoreticieni ai dreptului îmbrăţisând cariera de avocaţi. După 1989, Ion Iliescu cel inculpat acum de cei mai bravi apărători ai dreptăţii din România, a cules de prin fabricile privatizate, consilierii juridici, dactilografii şi şefii de CAP- uri, populând cu aceştia justiţia română, în încercarea de a crea un sistem controlabil şi care să răspundă la comenzi, iar după anul 2004, când Băsescu a dat puteri nelimitate serviciilor secrete, a fost instituit „sistemul nulităţilor controlabile”, sistemul de justiţie fiind ocupat eminamente de către oameni şantajabili, ascultători capabili să răspundă comenzilor care vizau îndepărtarea oamenilor politici sau a oamenilor de afaceri incomozi.

Şi dacă tot vorbeam de campania de PR(Public Relations) a justiţiei române, în speţă de cea dusă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a descoperit cu stupoare că 4 ani de zile au încălcat legea cu bună ştiinţă, nu pot să nu observ delimitarea unor judecători de practicile celor două preşedinte, Stanciu şi Tarcea, de parcă până acum ar fi trăit în universuri paralele……… sau în state paralele…………, iar în altă ordine de idei, inculparea lui Ion Iliescu mi se pare că seamănă foarte mult cu acțiunea realizată de un expert în comunicare și trainer pentru guvernul britanic, Kelly Freeman. Aceasta a găsit o soluție ingenios de creativă pentru a determina britanicii să își plătească taxele.

”Trebuia să aducem în atenția unui grup de oameni faptul că se apropie perioada limită pentru plata taxelor. Ce am făcut? Am adus un elefant în curtea instituției cu un banner pe care am evidențiat data limită pentru plata taxelor. Am ales elefantul pentru că o vorbă din bătrâni spune că <elefantul nu uită niciodată>. Această cascadorie a avut o acoperire media incredibilă, iar oamenii au vorbit despre ea zile întregi” povestește Kelly Freeman. Aceasta a reușit să maximizeze audiența și să aducă un subiect aparent neinteresant pentru presă, în primele pagini ale ziarelor.”

Prin analogie, nu ştiu pentru câţi dintre noi  faptul că un om de etatea lui Ion Iliescu a dobândit calitatea de inculpat şi riscă să-şi petreacă tot restul vieţii în închisoare, este un subiect interesat şi tot pentru analogie, tineretul de azi va simţi acelaşi lucru pe care l-am simţit şi eu când am aflat că torţionarul Vişinescu va rămâne tot restul zilelor într-o închisoare……. adică NIMIC, nu ştiam foarte multe despre Vişinescu, vedeam doar un om foarte bătrân care abia îşi mai păstra echilibrul, îmbulzit  şi agresat fiind de presă, dar aşa cum spunea şi Octavian Paler aceste lucruri valorează enorm pentru cei care vor să înveţe istoria şi din istorie, iar dacă justiţia română înţelege să defileze cu cătuşe la televizor şi să îmbălsămeze câţiva nonagenari ca să-i depună într-un muzeu pentru un scuipat care ne va face să ne simţim răzbunaţi, clasa politică actuală nu face nimic pentru ca răspunderea magistraţilor să capete o aplicabilitate practică, ar trebui să ia aminte la cuvintele lui  Martin Niemöller:

„Prima oară au venit după socialişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –

Pentru că nu eram socialist.

Apoi, au venit după sindicalişti, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –

Pentru că nu eram sindicalist.

Apoi, au venit după evrei, iar eu nu am ridicat glasul în apărarea lor –

Pentru că nu eram evreu.

Apoi, au venit după mine – dar nu mai rămăsese nimeni să ridice glasul în apărarea mea.”

Ciprian DEMETER

1 COMENTARIU

Comments are closed.