Marin Lupaș critică modul în care s-a făcut deszăpezirea în municipiul Arad. Consilierul independent atribuie lipsa de acțiune a firmelor însărcinate pe seama certurilor interminabile dintre PNL si PSD pe contracele de concesiune și licitațiile aferente.

Cand i-am rugat, atât pe cei din PNL, cât si pe cei din PSD să renunțe la certurile lor politice pe contractele atribuite firmelor de salubrizare, m-au ignorat. Acum, arădenii sunt supărați pe reprezentanții acestor partide, și pe buna dreptate! Nu trebuie să mire pe nimeni că firma din Deva, însărcinată cu deszăpezirea nu a fost la datorie cu maximul de utilaje, când ei sunt înca în litigiu cu Polaris, fostul partener al Primăriei Arad până când întelegerea cu primarul Constantei, Radu Mazare, probabil nu mai era pe placul lui Gheorghe Falcă. Așa s-au obișnuit de fapt și PNL, și PSD, să facă înțelegeri ascunse, apoi să facă un scandal public între ei dacă nu au ajuns la o înțelegere, iar arădenii sunt cei care au de pierdut tot timpul” – declară Marin Lupaș.

Mai mulți arădeni au atras atenția consilierului independent că străzile Aradului, inclusiv artere principale, au fost tratate doar cu sare și nisip, fără vreo urmă de utilajele care în mod normal ar fi lucrat în condiții de vreme similare.

B.P.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here