Caravana medicală “Uniți sub Tricolor prin Sănătate”, proiect organizat de Spitalul Militar Timișoara în colaborare cu Mitropolia Banatului susținut de Direcția Medicală, aprobat de Ministerul Apărării Naționale, continuă în anul 2019. Vom fi prezenți în județul Arad, comuna Hășmaș, în sâmbătă Floriilor, 20 aprilie 2019, intre orele 11.00 si 18.00 la căminul cultural din comună. Așteptăm locuitorii comunei a veni pentru a fi consultați gratuit de către echipa medicală a Spitalului Militar Timișoara.
Colegii nostrii vor oferi consultații în următoarele specialități medicale:  cardiologie, O.R.L., pneumologie, dermatologie, oftalmologie, interne, chirurgie, ortopedie, gastroenterologie, psihologie clinică, neurologie, stomatologie. Personalul medical de la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Militar Timișoara, va prezenta demonstrativ  manevre de acordare a primului ajutor. Ambulanța împreună cu echipa medicală mobilă se va deplasa la persoanele imobilizate, pentru consultații la domiciliul acestora.
Persoana de contact lt.dr.Andra Podgoneanu, tel.0740064742
B.P. Prefectura Arad