În contextul în care se vorbeşte despre ingerinţa serviciilor în toate domeniile statului şi despre faptul că atribuţiile SRI şi SIE au ajuns să excedeze cadrului legal şi delimitărilor inerente unui stat democratic european, se impune un demers legal şi obligatoriu pentru clarificarea acţiunilor Serviciului Român de Informaţii sub mandatul lui George Maior. Ar trebui ca preşedintele României să-l retragă de urgență pe domnul Maior de la ambasada României din Washington şi să ofere explicaţii despre o situaţie gravă şi care a distrus destine, privite individual, dar şi un destin colectiv, căci un popor care suferea în interior în mod repetat încălcări ale prestigiului, demnităţii şi liberţilor sale nu va putea avea niciodată puterea de a rezista primejdiilor din afară. În acest sens, comisia de politică externă a Senatului a solicitat MAE să facă o analiză referitoare la dl ambasador George Maior, iar în urma acestei analize s-a trimis Președinției, un material cu propunerea de rechemare a ambasadorului George Maior și numirea unui nou ambasador la Washington.
“Analiza noastră s-a bazat și pe raportul Comisiei SRI legat de folosirea SRI în scopuri personale de domnul Maior”, a declarat Teodor Meleșcanu.
“Comisia de control a activităţii SRI precizează că Serviciul a trimis Agenţiei Naţionale de Integritate 71 de note de informare privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală în perioada 2006-2015. Membrii Comisiei SRI susţin că Maior viza funcţia de premier şi i-ar fi promis lui Georgescu funcţia de ministru al Justiţiei. În susţinerea afirmaţiilor că relaţia dintre cei doi era una foarte apropiată, a fost precizat faptul că, în eventualitatea în care ar fi devenit prim-ministru al României, ca urmare a câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta, domnul George Maior l-ar fi numit pe domnul Horia Georgescu în funcţia de ministru al Justiţiei, solicitându-i în acest sens un material privind viziunea acestuia asupra reorganizării sistemului judiciar. Mai mult decât atât, domnul George Maior l-a rugat pe domnul Horia Georgescu să meargă la Bruxelles, luând în considerare credibilitatea acestuia în raport cu oficialii europeni, la Comisia Europeană pentru a-şi expirma solidaritatea în vederea numirii doamnei Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA”, se specifică în document.
Pe pagina sa de facebook, Horia Georgescu, în data de 26 aprilie 2019, a declarat că:
“Din păcate, în Vinerea Mare, trebuie să răspund delațiunilor mincinoase. Unii nu au scrupule nici măcar în această perioadă. În plus, iar încearcă să se substituie nelegitim unei instituții, încercând sa minimizeze aportul, intruziunea și miza personală exclusivă.
George Maior are, măcar o dată în viața lui, dreptate: eu am fost și sunt, într-adevăr, doar un cetățean – nu am construit un sistem paralel de putere, nu am folosit oameni și instituții pentru scopuri politice, nu mi-am folosit funcția pentru foloase personale. Și, ca orice cetățean care nu are nimic de ascuns, pot proba și că mă întâlneam cu Maior în privat și că, deci, fostul șef al intelligence-ului românesc minte grosolan, disperat și lipsit de orice inteligență. De altfel, probele mele au fost depuse la Comisia de control a SRI iar Maior știe de existența acestora. Așa cum știe și că o notă a SRI, care-l incrimina, a fost distrusă (oare la cererea cui?), dar recuperată de SRI și trimisă Comisiei. Înțeleg, prin urmare, că GM neagă realitatea care îi este defavorabilă și chiar încearcă să minimalizeze faptul că a orchestrat atacuri directe la actualul președinte al României, dar și la alți oameni politici. Trebuie, însă, să-i reamintesc lui Maior că raportul care conține toate aceste fapte dovedite cu imagini și documente a fost votat de toți membrii Comisiei (mai puțin unul, care a votat împotrivă “din oficiu”, fără să motiveze, deși în cadrul comisiei s-a declarat siderat de aspectele relatate necontestând răspunsurile oferite de subsemnatul, prin întrebări adresate chiar de către domnia sa). Așa că, între o scrisoare pierdută a unuia care minte ca să-și salveze pielea și un raport asumat atât de putere, cât și de opoziție, consider credibil raportul.
PS: George dacă vrei, discutăm public și de comisia de control a SRI! Public! Aia cu Georgian în special…parțială! Fără scrisori editate PR!”.
Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI a hotărât, că fostul director al Serviciului, George Maior, a încălcat legislația care reglementează activitatea instituției pe care condus-o și a angajat SRI în acțiuni care au lezat interesele partidelor și ale persoanelor fizice și juridice, elementele respective fiind circumscrise unor acțiuni de poliție politică, menită să afecteze procesele democratice.
În documentul intitulat „Raport privind folosirea Serviciului Român de Informații de către domnul George Maior în scopuri personale”, se precizează că George Maior a denaturat adevărul privind relația avută cu fostul șef al Agentiei Naționale de Integritate, Horia Georgescu.
„Coroborând declarațiile și probele deținute de comisie putem concluziona, în mod cert și fără echivoc, că domnul George Maior a mințit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relația instituțională și personală avută cu fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, fiind principalul vector raportat la relaționarea instituțională cu Agenția Națională de Integritate, particular în plan personal, formal sau informal, cu Horia Georgescu”, se arată în raportul comisiei.
Sursa citată menționează că Maior ar fi încalcat legislația care reglementează activitatea institutiei pe care a condus-o.
„Domnul George Cristian Maior a deținut funcția de director al Serviciului Român de Informații în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015. Acesta a încălcat legislația care reglementează activitatea instituției pe care a condus-o și a angajat instituția în acțiuni reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice și juridice.
Aceste elemente se circumscriu unor acțiuni de poliție politică, menită să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu și personal, pentru a obține influența politică nelegitimă, în vederea obținerii funcției de prim-ministru al României, în eventualitatea câștigării alegerilor prezidențiale de către Victor Ponta”, se mai precizează în documentul Comisiei SRI.
Mai mult, George Maior, fost director al SRI și actual ambasador al României la Washington, a fost decorat de către CIA în luna mai 2017. Cel care i-a înmânat decorația „Earl Warren“ a fost directorul CIA, Michael Pompeo, care i-a conferit acestă distincție fostului șef al SRI pentru „parteneriatul deosebit cu Statele Unite şi excepţionala viziune de conducere de care a dat dovadă cât a fost director al Serviciului Român de Informaţii“
Imediat după nominalizarea lui George Maior ca ambasador al României la Washington, senatorul Valer Marian i-a adresat acestuia mai multe întrebări legate de trecutul său, de la tribuna Parlamentului. Întrebările nu au primit răspuns nici până acum, chiar dacă au trecut doi ani de la enunțarea lor. Cotidianul a preluat atunci întrebările senatorului Valer Marian. Dintre acestea, le reluăm doar pe cele legate de CIA.
“Sugerez, prin această declarație, colegilor mei din această comisie să-i solicite aspirantului George Maior să clarifice unele aspecte nebuloase din biografia sa.
– Referitor la scandalul și dosarul Microsoft, George Maior trebuie să clarifice dacă este adevărat faptul că, în perioada în care a fost însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda (1997-1999), a demarat primele negocieri cu corporația americană Microsoft, prin Microsoft European Operations Center, care are sediul la Dublin, și că a continuat negocierile cu reprezentanța Microsoft pentru Europa în perioada în care a fost secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale (2000-2004).
– Referitor la scandalul și dosarul EADS, George Maior trebuie să clarifice în ce condiții a negociat și semnat, în calitate de secretar de stat pentru relații internaționale în Ministerul Apărării Naționale, desemnat să negocieze aderarea României la NATO, contractul privind achiziționarea a două fregate militare de la Grupul BAE Systems din Marea Britanie, a cărui divizie de rachete a fuzionat în 2001 cu EADS. Prețul celor două fregate, denumite ulterior „Regele Ferdinand “ și „Regina Maria“, a fost de 122 milioane euro, dar acestea se aflau într-o stare învechită, motiv pentru care au fost trase de câțiva ani la mal, atât la propriu, cât și la figurat.
Legat de tranzacția cu BAE Systems, în presa britanică, respectiv în The Observer, au apărut în 2007 acuzații că un politician român neidentificat ar fi primit un comision secret de 6 milioane lire sterline (7,6 milioane euro). DNA a deschis o anchetă în acest sens, pe care a închis-o în 2009 cu soluție de neîncepere a urmăririi penale, cu precizarea că va putea fi redeschisă dacă vor apărea noi probe.
– George Maior va trebui să clarifice dacă se află în slujba unei puteri sau agenții străine. Alegațiile fostului președinte Traian Băsescu că a numit în 2006 în funcția de director al SRI un reprezentant al opoziției, respectiv pe George Maior, pe atunci senator PSD, constituie povești de adormit copiii, întrucât acesta a fost promovat în fruntea principalului serviciu secret al României la recomandarea, respectiv la cererea unor factori de decizie din administrația și serviciile secrete ale SUA. Promovarea lui George Maior a avut la bază încrederea câștigată americanilor prin serviciile aduse anterior de tatăl său, Liviu Maior, cunoscut ca profesor de istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, ministru al Educației în guvernul Văcăroiu.
La începutul anilor ’80, profesorul Liviu Maior a beneficiat de o bursă de specializare în SUA și a predat la universități americane, ocazie cu care a primit din partea Securității misiuni de monitorizare a iredentei maghiare de dincolo de Ocean. Profesori români și americani de la universitățile Bloomington din Indiana și Ann Arbor din Michigan au confirmat colaborarea profesorului Maior atât cu Securitatea, cât și cu CIA“, scria Valer Marian pe 13 mai 2015.
Decorația atribuită lui George Maior poartă numele fostului şef al Curţii Supreme a SUA Earl Warren, considerat o persoană importantă şi curajoasă, care a avut un impact profund asupra istoriei americane. „La fel, aţi avut un impact profund şi pozitiv în dezvoltarea SRI şi aţi fost esenţial în dezvoltarea relaţiilor robuste, care rezistă şi azi, între serviciile noastre“, se precizează în documentul prin care directorul CIA anunţă decorarea lui Maior. Şeful CIA mai apreciază, în context, că cei 8 ani petrecuţi de Maior la conducerea SRI s-au concretizat într-o profesionalizare şi eficientizare a Serviciului şi că buna colaborare cu agenţia americană s-a concretizat în „succese operaţionale comune împotriva celor mai dificile ţinte“. La rândul său, Florian Coldea a primit distincţia „Alben W. Barkley“, care poartă numele unui fost vicepreşedinte al Statelor Unite în administraţia Harry Truman.”
Trecând într-un alt registru, simpla lecturare a declaratiei de avere a lui George Maior observăm faptul că în timp ce acesta era ambasador la Washinton, era şi profesor la SNSPA.
În acest caz, este clar că avem de-a face cu o sinecură acordată prin grija statului de către conducătorii şantajabili şi obedienţi serviciilor căci nicăieri în lume, un diplomat nu poate să desfăşoare şi activitatea de profesor, simultan. Trecând peste lipsa de moralitate şi peste faptul că George Maior, asemenea lui Florian Coldea nu sunt cele mai competente persoane pentru a preda într-o universitate sau facultate, se ridică o întrebare tehnică, pertinentă generată de imposibilitatea logistico-spaţio-temporală ca o persoană care exercită funcția de ambassador al unui stat şi care este considerat în misiune, să se afle în România de două ori pe săptămână, pentru a preda cursul de Politică externă şi de securitate comună, conform fișei disciplinei de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană.
Avea George Maior aprobarea Ministrului de Externe pentru desfăşurarea acestei activităţi? Cine suporta costurile deplasărilor săptămânale în România?
Este din ce în ce mai clar că în serviciile secrete româneşti nu mai lucrează indivizi care apără interesele naţionale, iar în România a fost implementat Planul Minerva începând cu mandatul lui Traian Băsescu şi prin intermediul serviciilor au fost impuse direcţii şi obiective menite să ducă la preluarea controlului asupra politicii economice şi sociale a României care să culmineze cu expolierea resurselor naturale şi umane. Acest tip de imixtiune gravă în interesele unui stat a fost folosit pentru prima dată de către americani în ţările sud-americane, arabe şi africane şi ulterior agreat de către Bruxelles, ca metodă de încălcare gravă a suveranităţii unor state prin distrugerea mediului de afaceri naţional şi abolirea drepturilor şi libertăţilor individuale.
Ciprian Demeter