Aveam, prin clasa a III-a, o lecție: Brățara de aur. Lecție în care era proslăvită meseria, luată ca valoare supremă. Numai că meseria și valoarea meseriașului nu prea găseau teren fertil, înainte de 1989. Meseriașul se pierdea în masa muncitorimii anonime, abstracte, meseria era tinichea. Abia după 1989, meseria a devenit aur.
Mă uit la prietenii mei. La Curtici, Dimitrie Muscă a făcut dintr-un ceape una dintre cele mai mari, mai rentabile afaceri din agricultura românească. Mircea Oală, fost inginer și, o vreme, director de IAS, are și el o afacere strașnică în agricultura arădeană. Petre Burcă, lucrând în alimentația publică înainte de 1989, a avut mintea și știința să dezvolte propria lui afacere în acest domeniu. Virgil Pop, prietenul meu din Africa de Sud, maistru de primă mână, MESERIAȘ, adică, i-a încântat din prima clipă pe patronii cu care a lucrat acolo și a ieșit la pensie ca manager. Și ca om realizat, fără grija zilei de mâine.
Eu? HM! Meseriaș m-a găsit revoluția și pe mine. Aveam minte, aveam har. Am știut să fac un ziar de succes. Am făcut o tipografie modernă pe mai nimic. L-am privatizat. Am făcut din el un ceape de presă. Am băgat în SRL pe toți angajații – de la ziariști, de la cei din contabilitate, difuzare, publicitate, secretariat, la curieră și șofer. Vreo 47 eram! Duceau ai mei, de trei-patru ori pe an, banii din dividende cu cutia de pantofi.
Generos, prost dar generos!, nu mi-am dat salariu mare – voiam să investesc întâi, să fac o societate trăsnet, puternică, de neclintit pe piață. Și am făcut – ziarul s-a vândut cu peste 6 milioane de euro, iar șoferul ajunsese să aibă mai multe părți sociale decât mine, în vremea în care plecasem la Observator. Firește, eu, cu trei virgulă procente din părțile sociale, am luat la vânzare mai puțin ca șoferul și decât alți câțiva.
În afaceri, nu e loc de generozitate, omenie, bun-simț – și, de aceea, brățara mea de aur n-a fost de mare folos. În afaceri trebuie să te gândești la tine întâi, la folosul tău. Am învățat lecția târziu, când nu-mi mai era de folos. Fugit irreparabile tempus!

Tristan MIHUȚA