Conducerea ULAL Arad şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari au expus într-o întâlnire cu reprezentanţii Companiei de Apă principalele nemulţumiri pe care consumatorii din condominii le au referitor la activitatea respectivei companii.

„Directorul companiei a fost absent de la întâlnirea cu reprezentanții consumatorilor care plătesc lunar facturile la utilități”, a subliniat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad, „interesul” pe care Gheorghe Bănăţean (foto), directorul Companiei de Apă l-a manifestat vizavi de problemele consumatorilor.

Potrivit preşedintelui ULAL Arad, cea mai dezbătută problemă a fost legată de citirea contoarelor de branșament și facturarea consumului de apă în urma implementării noului regulament aprobat prin Hotărârea nr. 10, din 12.10.2018, de „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa Canalizare Județul Arad” (n.r. – ADI Apă Canal) – „care numai la dezvoltare și modernizare nu s-a gândit așa cu prevede Legea nr. 241/2006, actualizată în 2018”.

„Odată cu aprobarea acestui regulament, care a fost aruncat în brațele Companiei de Apă Arad, s-a pus în aplicare citirea la două luni a contorului de branșament de către angajații companiei, iar în lunile fără citire estimarea unui consum mediu al ultimelor 12 luni. Toate bune și frumoase, însă în clădirile de tip condominiu, unde există mai mulți consumatori, trebuie să le fie încasat conform legii, consumul de apă real și nu un consum estimat, care trebuie să se regăsească în lista de cheltuieli. Încă de la începutul implementării noului regulament, ULAL Arad a adus la cunoștința Companiei că va fi dificil de aplicat la apa potabilă un consum estimat. O altă nemulțumire a asociațiilor de proprietari este legată și de citirile greșite ale indexului de către cititorii companiei, iar din partea administratorilor faptul că primesc prea târziu facturile pentru a întocmi în timp util listele de cheltuieli și a le încasa”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

Aceasta atrage atenţia că o altă problemă pe care operatorul trebuie să o rezolve neîntârziat este întreținerea rețelelor de canalizare pluvială. „Rețeaua de canalizare nu este curățată, întreținută adecvat astfel că atunci când cantitatea de precipitații este în cantități importante și canalizarea stradală este colmatată, nu mai preia apa pluvială din căminele condominiilor, iar această situație duce la inundarea subsolurilor condominiilor, producând daune proprietarilor”, a spus Dorina Lupşe.

De remarcat, că ULAL Arad a recomandat Companiei și în special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Canalizare Județul Arad „să realizeze investiția de modernizare în TOTALITATE, inclusiv achiziția și implementarea software-ului aferent noilor contoare cu citire la distanță, cât mai urgent, conform Legii nr. 241/2006 care le impune operatorilor «să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurenţiale prevăzute de normele legale în vigoare pentru achiziţiile de lucrări, bunuri şi servicii»”.

Până în prezent, afirmă Dorina Lupşe, soluția de reducere a costurilor de operare găsită de conducerea Companiei a fost concedierea salariațiilor, în mare parte a muncitorilor. „Atât conducerea Companiei Apă Arad SA cât și cea a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad nu trebuie să uite nici o clipă că toate serviciile de utilitate publică trebuie asigurate în cele mai bune condiții de calitate și la cele mai economicoase tarife”, a subliniat, în final, Dorina Lupşe.

NEWSAR.ro