Sâmbătă, 25 ianuarie 2020, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat a XI-a ediţie a Concursului Internaţional de şah „Foaia Românească”.  Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la această manifestare, precum şi la momentul de decernare a premiilor, salutând în cuvântul său organizatorii şi participanţii.

Consulatul general al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiţii, care a devenit o manifestare tradiţională în calendarul comunităţii româneşti din Ungaria.

La competiţie au participat în jur de 80 de sportivi și pasionați ai șahului din România şi Ungaria, dintre care 46 de concurenţi, la diverse categorii de vârstă. La manifestare au participat şi membri marcanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria: Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Vasile Sucigan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Gyula; Eva Iova Şimon, redactor-şef a publicaţiei „Foaia Românească”, ş.a.  Din România au participat mai mulți şahişti, în special sportivi care se pregătesc la Palatul Copiilor din Arad, dar şi alţi concurenţi, din Oradea, Timişoara, etc.  Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Şahiştilor Români din Ungaria; Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi publicaţia „Foaia Românească”.

Promotorul acestei manifestări este Ioan Cozma, român originar din Gyula, profesor, şahist, membru al coralei „Pro Musica” şi preşedinte a   Asociaţiei Şahiştilor Români din Ungaria.  Concurenții au fost răsplătiţi cu diplome şi medalii, iar învingătorii categoriilor aflate în concurs au primit trofee, cadouri şi premii. La concurs a fost premiat şi Gheorghe Cozma, cel mai vârstnic participant, etnic român din Bekescsaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here