„Democraţia este un mecanism care garantează că nu vom fi guvernaţi mai bine decât merităm“, spunea George Bernard Shaw. Cum există în viaţa fiecărui om, la un moment dat, şi, implicit, în viaţa unei naţiuni, un declin al ideilor şi o anumită lipsă de inspiraţie, pentru perioade mai mari de timp sau pentru perioade nesemnificative, poate preţ de o secundă, democrația și felul în care o înțelege fiecare reprezintă oglinda unei națiuni.
Trebuie să recunoaştem că există şi versiunea mai puţin fiabilă a noastră şi că nu e nicio tragedie că ne-am trezit, fie cu o lipsă acută de idei, fie cu o infinită poftă de a elucubra pe o anumită temă, fie cu un eclectism ideatic din cel mai complex.
Este, cred, o dovadă de înțelepciune să încercăm permanent să ne corectăm greşelile şi să ne schimbăm opiniile şi tot timpul vor exista lucruri pe care le ştim, dar nu am aflat încă asta, însă, mai presus de orice, stă în firea evoluţiei umane să ştim ceea ce nu ştim, căci doar astfel se naşte progresul.
Prin anul 2009, un prieten mi-a recomandat un film, o comedie spunea el, râzând în hohote şi ţinându-se de pântec. „Trebuie să vezi cât sunt ăia din film de proşti“, îmi spunea el, încercând să-şi ţină mandibula locului. Şi, cum firea mea blândă m-a împiedicat toată viaţa să resping categoric vreo rugăminte sau vreo ofertă, am acceptat invitaţia prietenului, dornic de a revedea filmul împreună cu mine. Numai că tot firea mea blândă şi contemplativă m-a împiedicat să mă tăvălesc de râs, iar scenariul filmului mi-a oprit popcornul în gât pentru mai mult de o săptămână.
La prima vedere, mi s-a părut un film modest şi, am aflat ulterior, citind mai multe recenzii, că filmul a apărut pe piaţă în anul 2007, deşi fusese programat pentru anul 2005. A rulat în șapte oraşe americane, nu a avut niciun fel de promovare şi au existat încercări de a-i fi oprită difuzarea pentru că filmul dezvăluie o realitate dureroasă a zilelor noastre pe care cei mai mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi să o recunoaştem. Într-o societate în care continuăm să recunoaştem în regimul comunist un regim totalitar, ar trebui reluată discuţia despre cea mai voalată formă a tiraniei: Democraţia.
Personajele din Idiocracy, soldatul şi prostituata, oameni modeşti din punct de vedere intelectual pentru era în care trăiau, care acceptă să fie criogenaţi pentru un experiment ştiinţific, se trezesc peste 60 de ani într-o lume complet stupidă, ajungând să fie declaraţi cei mai deştepţi oameni de pe Planetă.
Revenind la zilele noastre şi la problemele noastre, nu pot să nu remarc situaţia dezastruoasă a unei clase politice care s-a făcut preş în faţa unui sas ce pretinde a fi preşedintele ţării. Nu putem fi conduşi mai bine decât merităm, atâta timp cât votul unui analfabet echivalează cu votul unui profesor universitar. Nu egalitatea de voturi mă intrigă, ci numărul prea mare al analfabeţilor, al celor cărora nu le pasă şi a neputinţei partidelor de opoziţie. Toate acestea ne vor pava gloriosul drum către dictatura idioţilor. Catalizatorul acestei dictaturi, la acest moment, este Werner, care atrage ca un magnet toată pleiada incompetenţilor şi oportuniştilor pe care îi vrea în Guvern, în Parlament, în toate instituţiile statului, căci, în dictatură, cineva te foloseşte cum vrea, dar în mult dorita democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
Ciprian DEMETER
