Liberalii, deși nu aveau un trecut care să convingă că sunt port-drapelul luptei anticorupție și nici de fani ai reformelor pentru care cetățenii au ieșit în stradă, sunt aproape să clacheze, înainte de a se instala la guvernare.

După OUG 13 (noaptea că hoții), atacurile asupra DNA și justiției, după hoțiile care au speriat UE și SUA (rămase nesancționate), după rafalele modificărilor legislative pentru a proteja hoții averii publice si corupților, după transformarea administrației publice în feuda privată a clientelei politice și după ce au reinstaurat nepotismul și clientelismul politic, dincolo de limitele atinse de comunism, PSD a fost, pur și simplu, alungat de la guvernare de societatea civilă, sătulă de baroni, corupți în fruntea statului, hoți, mincinoși și aroganți. Iar PNL, adaptându-și discursul la ceea ce societatea civilă reclama la PSD, a profitat și s-a instalat, iute, la guvernare. Sub masca că trebuie oprit, în orice condiții, jaful PSD, respectiv distrugerea economiei, liberalii n-au mai așteptat alegerile parlamentare și, în stilul lui Tăriceanu în 2006, s-au grăbit să ocupe Palatul „Victoria”, trântind Guvernul Dăncilă, cu o majoritate pestriță doctrinar, de conjunctură, strânsă ad-hoc, fără o majoritate solidă, constituită în Parlament, care să adere la un program real de reformă a clasei politice, cerut de societatea civilă. Din cauza lăcomiei și beției puterii, liberalii n-au sesizat riscurile și nici efectele preluării guvernării în pripă, căzând – din punctul meu de vedere – într-o capcană mortală. Fără majoritate parlamentară, cu un PSD care si-a schimbat, ipocrit, discursul, mimând autocritica pentru guvernarea dezastruoasă, PNL n-a avut și n-are nici o șansă să implementeze reformele reale structurale de care societatea are nevoie și pe care le reclamă. Ba, din contra, ajunși la putere, în loc să purceadă la eliminarea nepotismului, clientelismului politic, atribuirii dedicate a fondurilor publice, scoaterea la concurs a tuturor funcțiilor publice vacante în administrația publică și organizarea de concursuri corecte, abrogarea actelor normative prin care PSD proteja hoția din bani publici și corupția generalizată, eliminarea pensiilor sociale ce crează o inechitate flagrantă între categoriile sociale, ascunzându-se în spatele justificării că nu au majoritate în Parlament, PNL nu numai că n-a făcut nimic în domeniile menționate, din contra, a procedat ca și PSD, mizând pe ignoranța electoratului.

Ce constată cetățeanul după trei luni de guvernare penelistă? Că nu s-a schimbat mai nimic. Că preocuparea de bază a liberalilor nu e să epureze administrația publică de clientela politică a PSD, ci s-o înlocuiască cu cea a PNL. Organul stalinist, de anchetă a magistraților incomozi, rămâne în formă și formulă stabilită de PSD. Cea mai mare operațiune de mituire a electoratului, prin asa zisul program de dezvoltare rurală, PNDL – o mega-operațiune de sifonare a banului public, prin care se cumpără voturi -, rămâne așa cum au creat-o Dragnea &Co. Curtea de Conturi rămâne organul privat al PSD, fără atribuții, competențe, mituita cu salarii și pensii speciale. ANAF rămâne un mastodont incazarmat, incapabil să se miște din cauza unui Cod fiscal și a unui Cod de procedură fiscală, elaborate sub forma dorită de mafia fiscală, care colectează peste 30% din taxele și impozitele bugetare. Încasările la buget, din cauza proastei legislații și disoluției autorității publice, sunt la același nivel. Pensiile nesimțite, acordate pe criterii subiective, sunt în continuare în vigoare, deși există varianta constituțională a impozitării progresive a acestora. Iar pentru a rezolva presiunea bugetară generată de pensiile speciale și fondul de salarii necesar întreținerii unor instituții inutile, create pentru clientela politică (peste 200 de agenții guvernamentale, din care 50% n-au obiectul muncii), pentru plata lucrărilor publice prin care se sifonează banii publici, Guvernul se împrumută cu miliarde de euro lunar, imitand ceea ce reproșa PSD.

În loc să coaguleze o majoritate parlamentară, solidă, bazându-se pe opoziția reală, PNL aplică metoda PSD, urmărind să constituie o majoritate prin racolarea de traseiști oportuniști din PSD, chiar dacă sunt compromiși, fără să-i pese de voința electoratului, care condamnă vehement traseismul politic oportunist și migrarea pentru putere. Ba chiar, după episodul cu alegerile locale în două tururi, cred că mizează si pe o guvernare minoritară cu sprijinul PSD. În aceste condiții, când între guvernarea PSD și PNL, din punct de vedere al metodelor, nu există nici o diferență, de ce se miră PNL că scade în sondaje și că PSD se rebranduiește? Dacă promiți una și faci alta sau promiți dar nu faci, căutând mereu să te justifici pentru neputință, nu e logic ce se întâmplă? Chiar au crezut că electoratul e atat de naiv încât să aplaude diletantismul si mima? Chiar credeau că se pot comporta ca PSD și să fie percepuți altfel? Uitați-vă la discursul penelist când e vorba de îndeplinirea promisiunilor: steril și demagogic, nimic concret.

Am redus deficitul bugetar, am atenuat criza economică, am plătit lucrările publice restante, nimic despre schimbările de paradigmă, esențiale, pe care le așteaptă cetățeanul. Iar ce face, face totul cu bani împrumutați, nu prin eficientizarea colectării banului public, stoparea corupției și al furtului banilor publici. Ce spune asta? Că aceeași mafie, care a ținut PSD la putere, ține și PNL și nimeni nu se atinge de ea. Că adevărata putere în România o dețin cei abonați la contracte publice, ei fiind cei ce stabilesc regulile, nu politicienii. Și că, deocamdată, nici o forță politică în România nu este capabilă să deconecteze clientela politică mafiotă, ce sifonează banii publici, de la buget. Iar politicienii, deși mimează independența, „joacă precum li se cântă”, asumându-și riscul erodării premature, pentru că, se pare, deocamdată, n-au alternativă. Deocamdată, banii care asigură preluarea puterii politice, sunt la cei ce jefuiesc, nelegal, bugetul public și numai demagogic, politicienii, au independență decizională. Ei, adică mafia financiară, abonată la sifonatul banilor publici, sunt cei ce rămân, partidele și politicienii se schimbă, pentru că se lasă seduși și corupți doar de putere și interese personale.

Pavel ROMAN

1 COMENTARIU

  1. Aveti multa dreptate stimate d-le Roman.Cetateanul de rand(care este majoritatea)primeste de cativa ani buni,circ fara paine.Au loc tot felul de spectacole,dar in plan concret tara este ,la pamant’ .Ne amagim cu promisiuni fara acoperire.Cam greu de revenit din haosul care s-a generat.

Comments are closed.