Platforma asta, „feisbuc”, reflectează în mod aproape dureros carențele educaționale majore ale unor oameni. Practic, dacă citiți câteva zeci de postări luate aleatoriu, chiar de pe paginile proprii, veți observa că nu există niciuna în care să nu intervină și persoane agresive, care nu se dau înapoi de la injurii, invective, catalogări, în fine, diverse alte aprecieri cu caracter profund vătămător pentru cineva; de obicei însă, pentru autorul postării. Și asta strict din lipsa unei învățături primordiale care, dacă nu s-a fixat până la șapte ani, în familie, nu mai are cum să se recupereze decât în situații cu totul speciale.

Să presupunem că postezi un gând, o idee, o părere. Este pagina ta, platforma ta și numai a ta, unde chiar poți să faci asta fără să dai socoteală, atâta timp cât respecți niște reguli de bun-simț general, impuse de educația primită și, eventual, la modul general, de administratorii platformei „in integrum”. Unii vor împărtăși aceeași părere. Alții vor fi de acord cu ea doar pe jumătate. Alții, desigur, vor avea o părere diametral opusă. Aceștia din urmă însă nu se mulțumesc niciodată să constate că a avea o părere diametral opusă nu înseamnă că ea trebuie cu orice preț acceptată de restul vorbitorilor. NU. Văzând că niște oameni continuă să-și susțină părerea contrară, în loc să-și dezvolte opinia diferită venind cu argumente noi, încercând astfel să-și solidifice opinia opusă, își încep pledoariile astfel: „greșești grosolan; aveam o altă părere despre tine, dar dacă susții asta, m-ai dezamăgit profund; aveam impresia că ești deștept, dar susținând ce susții…; ce ego uriaș, să-ți lăbărțezi opinia asta profund greșită pe-aici; cât de prost să fii, să ai o astfel de opinie etc.” Ei bine, pentru astfel de abordări am ales întotdeauna butonul „block”, fiindcă nu văd de ce mi-aș pierde vremea corijând astfel de derapaje în materie de comunicare.
Să reținem însă, împreună, că pagina mea este publică pentru că am pornit mereu de la premisa că oamenii sunt buni și doar arareori profund răi și închistați în niște opinii pe care vor cu orice preț să le impună. Spre deosebire de ei, eu nu vreau să impun nimic. Discut. Apreciez. Nu îmi place un răspuns, aduc un argument în plus. Nu injuriez, nu îi fac tâmpiți pe cei care nu gândesc ca mine, nu le pun etichete, nu mă interesează de ce au ajuns atât de înverșunați. E strict problema lor. În ce mă privește, un dialog deschis este acela în care orice părere, chiar divergentă, este exprimată cu bun simț, civilizat. NU TREBUIE să avem toți aceleași păreri. Și nici să le impunem pe cele propii cu orice preț. E valabil de la politică până la o banală discuție despre vreme. Printre noi sunt oameni care au citit mai mult de un pliant turistic. Clasici, de pildă. Unde dialogurile erau sfinte, aveau reguli de netăgăduit. Reguli pe care ar trebui să le știm toți. Nu se poate să fi involuat atât din perioada interbelică, de pildă, până acum. Visez la ziua în care toți cei de pe această platformă, unii mai culți, alții mai puțin, unii citiți, alții deloc, unii mai isteți, alții nu prea, să-și amintească dialoguri precum:
– Doamnă, vremea este prielnică pentru o plimbare la aer curat!
– Domnule, uitându-mă la norii aceia de la orizont, consider că în scurt timp plimbarea ne va fi curmată de ploaie. Sunt de părere să amânăm plimbarea!
Pe „feisbuc”:
– Doamnă, vremea este prielnică pentru o plimbare la aer curat!
– Ești prost ca noaptea. Nu vezi norii ăia, ce, ai orbul găinilor? Du-te și te plimbă tu și cu mă-ta!
Sper să se audă cele de mai sus până-n ultima bancă!

Eugenia CRAINIC

Foto: GdS