Suntem ,la pământ, noi, arădenii. Nimic nu merge la noi, nu avem nicio rânduială în viața publică. Mereu dăm ca exemple Timișoara și Oradea. Bunăoară, uite, la Oradea nu s-a îmbolnăvit de Covid 19 niciun cadru medical. La noi, spitalele sunt lagăre ale morții. Ferească sfântul să ajungi la unul dintre ele fără să-ți scrii testamentul în prealabil.
Suntem la pământ cu toate și nu avem nici scuza că ne-a condus ciuma roșie – Aradul e fieful PD, PDL, acum al PNL. La noi mai-marii zilei au fost Falcă, Ioțcu, Igaș, Boghicevici et co. iar azi îi avem pe Cionca, Bîlcea, Bibarț, Gianina Pistru și gașca. Ce pregătire au ei, toți cei care ar trebui să dea direcții pentru evoluția municipiului și județului Arad? Pentru că despre oameni e vorba, despre calitatea lor. Or, la noi, oamenii ultimelor decenii nu au sfințit locul, ci l-au pârjolit sau, să nu fiu excesiv de sever, l-au adus în starea de vraiște, de nerânduială. Acum, mai vine și fiului rătăcit la Bradului, pacoste pentru Arad, și vrea să ne binecuvânteze cu implantarea de cipuri, ca pe oi și pe măgari.
Aș zice „Doamne, scapă-ne!”, dar vina este a noastră, nicidecum nu este nepăsarea Creatorului.
Tristan MIHUȚA
Îmbrățișări cu drag, sărbători binecuvântate dle Mihuța! La fel pt.Romica, Ovi B.,Pavel Roman .
Rusine falca , cionca , ioțcu, igaș, boghicevici , bibart si gianina ! Demisia !
Comments are closed.