Am primit de la Teodor Gherle, un om minunat, care a slujit UTA multe decenii, o tăietură dintr-un Adevărul, din vara lui 1993 – ziar la care eram redactor-șef și director. UTA promovase în „A” și am realizat un număr de ziar „special”. În „tăietura” respectivă, apare un articol al lui Ioan Chirilă, pe care l-am rugat să ne trimită o însemnare (în calitate de părinte al sintagmei „Bătrâna Doamnă” – că lui îi aparține, el este nașul de botez), iar sub articolul marelui gazetar, scriam și eu. Uitasem de acel moment și îi mulțumesc șiazi prietenului meu, Todor, că mi l-a readus în atenție. Cred că nu supără pe nimeni dacă reproduc acele rânduri. Deci…
CE ESTE UTA?
de Ioan Chirilă
Un vis vechi al cronicarului se împlinește: UTA a revenit în prima divizie a țării!
Cînd textiliștii au ieșit în afara sferei fotbalului, am avut impresia că treburile nu mai pot continua astfel. Campionatul național al României fără UTA însemna campionatul englez fără Aston Villa, însemna campionatul Franței fără Saint Etienne, însemna, dacă vreți, campionatul italian fără Parma, ca să nu urcăm spre vârfurile numite Milan sau Juve.
Revenirea echipei din Arad în Divizia Națională este un moment de sărbătoare pentru întreg fotbalul românesc. Duminică seara, revenind de la Galați, în autocarul Rapidului, antrenorul Mircea Rădulescu îmi spunea: „Iată că am redobândit un oraș frumos, un public admirabil și o echipă care te îmbie să joci fotbal”.
Am numeroase amintiri despre UTA. Începând cu vremea când se numea ITA și când apariția tricourilor albe, pe stadionul ANEF producea un adevărat frison în rândul tribunelor. Îmi aduc aminte, în preajma unui asemenea meci cu CCA, cronicarii erau de părere că textiliștii nu pot învinge, deoarece atacul arădean este steril, în frunte cu Stibinger. Așa se face că a doua zi „sterilul” Stibinger avea să marcheze trei goluri prin șuturi de la 30 de metri, trei goluri din cele șase care aveau să poposească în poarta bucureșteană.
Pentru mine, dacă permiteți, UTA înseamnă foarte mult.
Înseamnă Petschovschi, poate cel mai bun fotbalist român.
Înseamnă amintirea zilelor Fejenoord, pe care le-am trăit la temperatura unui final de Cupă Europeană.
Înseamnă joc tehnic, elaborat, plin de fantezie, înseamnă o superioritate pe care nu multe echipe au manifestat-o vreodată, așa cum s-a întâmplat în acea perioadă a acelui Berlusconi al Aradului care s-a numit baronul Neuman.
La Arad, am avut întotdeauna prieteni, dincolo de generații. Am avut un prieten drag în Petschovschi. Am continuat prietenia cu Nicolae Dumitrescu III, unul din arhitecții de mare măiestrie ai echipei de după … Berlusconi. Am avut ca prieten pe Gionni Brosovschi și am adevărate emoții când o privesc la televizor pe fetița lui, baschetbalista, care are mult din abilitatea extraordinară a tatăului său.
În aceste zile de sărbătoare pentru Arad și pentru UTA, gândurile mi se îndreptă spre acel autentic aristocrat, boier al fotbalului care a fost Ioan Reinhardt și care ne-a părăsit, aproape simbolic, când a văzut că UTA, mare lui echipă a revenit în primul eșalon.
UTA a fost și, sperăm, va fi mai mult decât o echipă de fotbal. Este și, sperăm, va fi un amestec de fair-play, de eleganță și de artă.
Sărut mâna, „Bătrână Doamnă”
de Tristan Mihuța
A fost să fie duminca, după ce atâta amar de ani am jucat mereu sâmbăta. A fost să fie duminica, zi anume rostuită de Dumnezeu pentru sărbătoare și bucurii. A fost să fie minunat și așa a fost.
Bătrânul nostru stadion, zidit acum 47 de ani din banii și pasiunea pentru sport a celui care a fost părintele echipei ITA, baronul Neuman, a fost plin ochi. De multă vreme atâtea mii de arădeni nu și-au mai sincronizat pulsurile ca să trăiască împreună emoția unei clipe mari – fiindcă mare, foarte mare este clipa ce o trăim și care o readuce pe UTA în elita fotbalului românesc, acolo unde a evoluat neîntrerupt în perioada 1946-1979 și, o ediție, în 1981-1982.
Putem spune că a fost o fiesta. Flori, baloane colorate, eșarfe, drapele, fanioane, toate în culorile alb-roșu, fanfară, invitați de onoare, ca senatorul Ioan Alexandru și prefectul județului, Avram Crăciun, foști fotbaliști (i-am zărit, printre alții, pe Nicolae Dumitrescu, Vass, Farmati, Mercea, Jurcă, Neamțu, Kapas, Chivu, Duckadam…), demonstrații de dans și acrobație, fete frumoase, cântece și urale, iar în final, îmbrățișări și lacrimi de bucurie. Arădenii își adunaseră parcă toată setea de bucurie și, după 11 ani, de așteptare chinuitoare, dezlănțuirea a fost superbă – atât prin intensitatea trăirii, cât și prin modul civilizat în care s-a desfășurat manifestarea.
UTA, în Divizia Națională! Parcă nu ne vine să credem. Și totuși, așa este. Peste nici două luni, la startul noului sezon, băieții noștri își vor măsura puterile și talentul cu cei de la Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova ori Rapid București. Adio, matineu! Bun găsit, Divizia Națională! Era timpul să ne reîntâlnim, căci nerăbdarea părea să fi cuprins până și colțul de iarbă al dreptunghiului de gazon, un gazon fotbalistic prin „ereditate”, fiindcă e născut din sămânță englezească, precum cel de pe Wembley.
Desigur, la ceas de emoție, cuvintele sunt puține și sărace. Așa că ridicăm cupa cu șampanie și zicem: „sărut mâna, Bătrână Doamnă!”. Să ne trăiești și să urci din nou pe firmamentul fotbalului românesc, acolo unde, mai ieri, ți-ai înscris de șase ori numele ca și campioană a țării!
Vivat!
Tristan MIHUȚA
