Ani de zile nu am avut griji. Trăiau mama, tata, trăiau bunicii. Ei aveau grijile, ale lor erau toate sarcinile, asumate. Dar ei nu mai sunt. De acum eu tremur pentru florile de cais, de cireș, de piersic, de meri și peri. Niciodată nu am urmărit evoluția vremii ca acum, plusurile, dar mai ales minusurile de temperatură. Tremur pentru fiecare pom. Nu cunoșteam toate astea. Acum le știu. Nu mi le-au transmis ai mei cu limbă de moarte. Poate mi le-au transmis printr-un mesaj ancestral, subliminal, poate așa m-am trezit eu, interesat. Ba sunt mai preocupat decât ei. Stropesc pomii de mai multe ori – înainte de pornirea vegetației, după ce le cad florile. Când e cazul. Antecesorii mei nu-i stropeau și pomii erau sănătoși. Acum nimic nu mai e la fel. Boala, dăunătorii, RĂUL pândesc la tot pasul. Caut să țin pasul. Pomii, după ce atât m-am rugat lui Dumnezeu, țin fructele. Doar de piersici nu sunt sigur, dar sper. Ce greu e să te trezești cu sarcini care le duceau bunicul și tata! Tata care aveau curtea acoperită cu vie, făcea un vin roșu sănătos, dar mai și ne ținea câte 50 de litri de must, de aveam până la Paști. Am mutat via în grădină și am urcat-o pe șpalieri, practic, e o galerie. Constantin Țoiu, „Galeria cu viță sălbatică”. Ați citit-o? Nu? V-o recomand. Revenind, toate fructele sunt la locul loc, au trecut cu bine vicisitudinile. Poate piersicii … Dar vom vedea. Tată, bunicule, sunt aici! Toate sunt la locul lor. Doar mărul tău, bunicule, pe care l-ai plantat acum 45 de ani, s-a prăpădit cu vreo doi ani în urmă. Tată, să știi că prunii tăi, mărul tău, via ta, încă rodesc frumos.
Împreună cu Geta am sădit roșii, ardei, am „pus” ceapă, usturoi, au răsărit dovleceii, pătrunjelul, salata, castraveții, am pus și ceva salvie, leuștean … Ți-ar plăcea să le vezi, mamă dragă!
Dormiți în liniște, dragii mei! Prin mine, încă sunteți aici! Încă …
Tristan MIHUȚA
