La televizor nu mai contenesc ăștia, pe toate canalele, cu „rolul părinților în privința sprijinirii copiilor care învață online”; că părinții au o „îndatorire uriașă”; că fără ei e „imposibil să se ducă la îndeplinire actul învățământului, prin această metodă”; că părinții în sus, părinții în jos. Acum vin și-ntreb și eu, ca om care am citit o bună parte din marile biografii ale valoroșilor lumii ăsteia și care mai toți, în interviuri biografice, povesteau că se trag din familii modeste, cu părinți provenind din clasa medie sau de jos etc. etc., ajungând totuși celebri și făcând ceva la modul excepțional, ba chiar schimbând, adeseori, lumea: de unde și până unde în ziua de azi părinții nu mai au dreptul să fie modești și fără școală? De ce e musai să ne tot sprijinim copiii ba cu tablete, ba cu explicarea lecțiilor, ba cu verificarea noțiunilor învățate, că altfel, vezi Doamne, se alege praful de ei? Oare Ministerul și inspectoratele și școlile și dascălii ce rol mai au, dacă nimic nu se poate face fără părinți?
Ce-ar fi să facă ei bine, de sus în jos, să doteze pruncii cu cele trebuincioase pentru școală, să le pretindă fix atât cât le-au predat, să-i asculte, să-i noteze, să-i întoarcă pe toate fețele în privința învățăturii fiindcă, după umila mea părere, rolul meu, ca părinte, este să-mi hrănesc și îmbrac odrasla și s-o învăț să tacă acolo și să asculte ce zic profesorii ăia. ATÂT.
Că poate lucrez la câmp 12 ore pe zi și am patru clase sau chiar dacă am opt, nu mai știu cum naiba funcționează fracțiile și nici ce-i ăla produs cartezian și nici cum se identifică oximoronul sau articolul enclitic și proclitic. Ce-ar fi să priceapă, de la Anisie până la ultimul institutor din țara asta că dacă dascălii de pe vremuri erau în stare să scoată genii din copiii unor părinți care nu știau deloc carte, este absurd ca azi să se pună în cârca părinților atâta zoală cu învățătura. Ce-ar fi să-și vadă toți profesorii de predat, sedimentat, evaluat, notat etc., iar eu, ca părinte, de îmbrăcat, hrănit și educat odrasla să-și țină gura și asculte bine ce-aude acolo, că nu-i treaba mea să mă întorc la școală. Ertem?
Sau să înțeleg că au dreptul la știință de carte doar pruncii celor care știu carte și-și pot învăța copiii? Sper să nu mai aud despre ce trebuie să facem NOI, părinții, în privința lecțiilor. După umila mea părere, n-ar trebui să facem nimic. Iar dacă un copil nu știe să-și facă lecțiile, e strict vina celui care n-a fost în stare să-i bage treaba asta în cap și nu a mea, ca părinte. Pentru că eu, în ecuația asta, chiar vreau să fiu considerat un țăran de la talpa țării, fără știință de carte, care mi-am dat pruncii la școală să-i fac domni, nu să-mi vină cu integralele și matricele la ușa grajdului, că țin ușa deschisă și se cam face curent…
Eugenia CRAINIC (preluare fb)
Foto: Max-Media
