L-am apreciat. L-am și simpatizat. De la o vreme însă, Raed Arafat, căci despre el vorbesc, alunecă vertiginos, în evaluarea mea empatică, spre dizgrație. Parcă ar fi o cobe – vorba bunicii mele: pasărea „aceea”, niciodată nu o numea, vestitoare de moarte”. Nu aduce niciodată un dram de speranță, o rază de lumină, de mai bine în discursul său. Uneori, am impresia că îl „doare” scăderea molimei, de parcă i-ar schimba nefericit rolul, poate chiar viața. Pentru mine, Arafat, pentru care aș fi ieșit în stradă, a ajuns o cobe, o piază rea, pe care nu mi-aș mai dori s-o mai văd, s-o mai ascult.
Tristan MIHUȚA
Foto: cancan
