Această imagine a devenit virală pe internet și sunt multe comentarii dure, acide, chiar răuvoitoare.
Pe mine mă doare la „banană” că beau (probabil sunt în afara programului) sau că nu poartă măști și nu respectă „distanțarea socială” (oricum este o abureală chestia cu protecția). Ce mă irită la maxim, însă, este faptul că fumează.
Fumează într-o instituție publică. Fumează într-un spațiu închis.
Și totul cu desconsiderarea totală a legii, idioate, în esența ei, antifumat, lege promulgată chiar de președintele „lor”. Și asta în timp ce agenții economici (baruri, restaurante, cafenele) sunt amenințați cu amenzi enorme dacă permit fumatul în interior, iar consumatorii, cetățenii de rând, nu „zeitățile din Olimp”, cum sunt cei din poză, nu mai pot servi o cafea decât dacă stau afară, uneori în frig și ploaie. La fumători mă refer.
Așa au făcut și cei din PSD, așa fac și aștia, așa fac toți.
Și atunci să nu-i bagi în mama lor de ordinari?! Pe toți!!!
Mitraliera trebuie pusă pe ei, indiferent de culoarea politică. Așa cum spunea Corneliu Vadim Tudor, fie-i țărâna ușoară: adunați pe stadioane și execuții publice.
Dacă Teodora, Împărăteasa Bizanțului, oferea spectacole sexuale în arene, de ce n-am oferi și noi „panem et circenses”, cum, dealtfel practicau romanii.
Dacă tot suntem gintă latină și suntem urmașii Romei!
Părerea mea…

Adrian IVANOF

P.S. Și la Arad, tot la PNL, se poate

 

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorba lui Stanca
Articolul următorPATIMĂ NEBUNĂ