Situația devine gravă în România din cauza răspândirii exponențiale a virusului SARS-CoV-2 care deja pune în dificultate sistemul medical.
Spitalele COVID din București sunt pline, Ploieștiul este la limită iar, mai nou, și Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara a atins capacitatea maximă. Cristian Oancea, managerul acestuia din urmă, atrage atenția că în România urmează un scenariu de genul celui petrecut în Italia și susține că toți cei care spun că virusul nu există, inducând în eroare populația, ar trebui să răspundă penal.
„Am spus că în iulie vom avea 700 – 800 de cazuri. Se pare că a explodat creșterea exponențială. Severitatea cazurilor e în creștere incredibilă, ne așteptăm la ce e mai rău. Ne așteptăm la un tsunami. Valul unu va fi replica palidă a valului II. Dacă nu se va termina cu nebunelile cu antivacciniștii și cei care susțin că nu există Covid sau decese vom avea același scenariu ca în Italia. Acești oameni, care promovează că nu există Covid, decese, ar trebui să răspundă penal. Din cauza teoriilor lor ajungem să moară foarte mulți oameni. O nație întreagă ne aflăm la marginea unui dezastru medical. Am avut o șansă în februarie – martie când am făcut față cu brio medical, acum nu mai putem face asta din cauza iresponsabilității. Riscăm să pierdem controlul medical în august. Se pare că am dat cu piciorul la tot ce am făcut din martie”, a declarat Cristian Oancea la Digi 24.
Timișoara înregistrează la ora actuală un număr alarmant de noi cazuri iar Aradul, care părea să fi scăpat la un moment dat de răspândirea virusului, a revenit printre județele care raportează zilnic un număr îngrijorător de noi infectări.