Cleptocrația face ca statul de drept și justiția să fie încă himere în România!

Se va face justiție în România? Vom afla adevărul despre Revoluția din 1989, mineriade, 10 august, vreodată și se vor ancheta, corect, faptele comise, respectiv va fi aplicată legea, potrivit cu faptele comise? Nu așteptați în zadar și nu vă consumați energia, inutil, sperând că veți convinge autoritățile publice și, mai ales, clasa politică, că are obligația morală să rezolve aceste dileme existențiale privind statul de drept. Nimeni n-o v-a face, cât timp vom avea legislația criptocomunistă, imorală, care apăra puterea în fața abuzurilor contra cetățeanului și cât timp vom avea o clasă politică certată, profund, cu morala. Totul este o parodie, menită să lase impresia ca avem justiție și stat de drept. Poate pe lumea cealaltă, unde se va înfăptui justiția divină, vom avea justiție, că în România, cu actualele partide politice (găști de infractori, controlate de interlopi și mafia internațională fiscală), dacă nu suntem naivi, n-avem nici o speranța că vreun dosar greu, ce privește abuzurile instituțiilor de forță ale statului, va fi rezolvat.

Până ajung la putere, toți sunt democrați, jură că iubesc justiția și statul de drept, solidarizează cu strada și mimează empatie cu societatea civilă, înjurând puterea și criticând abuzurile administrației. E teatru tragico-comic! După ce ajung la putere, toți uită cum și de ce au ajuns și continuă practicile predecesorilor, imitându-le, de parcă nu ei erau cei ce le criticau. Ceea ce se promite – solemn și cu termene precise – când se află în opoziție sau în campania electorală, este imediat uitat când se preia puterea. Obiectivele prioritare, ce privesc interesul public, devin secundare și sunt trecute la capitolul propagandă pentru accederea la putere. Exact cum au procedat naziștii. La indigo!

După preluarea puterii, prioritare devin apucăturile cleptocrate, adică crearea mecanismelor de furt a banului public și a ceea ce a mai rămas din averea publică, pentru a satisface interesele celor care i-au pus pe liste și le-au susținut campaniile electorale, respectiv le-au întreținut familiile, respectiv securizarea puterii, prin orice mijloace. Culmea, ca să-și rezolve obiectivele reale – adică furtul banilor publici și a averii publice -, găsesc toate pârghiile pentru a implementa mecanismele și măsurile necesare. Schimbă șefi de instituții (în special, ordonatori de credite), fac restructurări și reorganizări de instituții, emit hotărâri de guvern, emit ordine de miniștri, adică, concret, dețin toate pârghiile pentru a-și realiza scopul și a-și satisface interesele. Când sunt întrebați de ce nu-și respectă promisiunile electorale, toți au același răspuns: este, momentan, imposibil, pentru că cei care au fost la putere dețin încă pârghiile și blochează implementarea promisiunilor electorale, adică dețin funcțiile publice în administrație de care depinde implementarea promisiunilor și, mai ales, majoritatea în Parlament și nu se pot modifica legile, pentru a se implementa promisiunile electorale. Gogorițe! Serios? Adică când e vorba de furat banul public și averea publică, se poate și se găsesc soluții „legale”, iar când e vorba de onorarea promisiunilor electorale, ce privesc cetățeanul, nu?

De treizeci de ani ne sunt servite astfel de argumente stupide și ipocrite, care, în fapt, ascund marele adevăr: că puterea nu-i altceva decât suma compromisurilor la care sunt dispuși politicienii și n-are nici o legătură cu onorarea promisiunilor. Nimeni, ajuns la putere, nu riscă – așa cum ar trebui s-o facă, un politician onest -, să pună în aplicare promisiunile electorale, dacă asta îi amenință prezența la putere sau funcția ocupată. Din contra, îmbătat cu parfumul puterii și sub euforia ei, individul preferă compromisurile, pentru a nu pierde puterea, chiar dacă acestea presupun neonorarea promisiunilor în baza cărora au obținut puterea și pierderea încrederii populare. Se merge pe principiul: acum ori niciodată! Dacă nu acum, când? Viața trece și poate nu mai există o altă ocazie! Cât despre morală, evident, n-are ce căuta în această ecuație! Nu e viabilă și aplicabilă în România! Or, acest carusel halucinant al promisiunilor neonorate, se bazează, în special, pe două elemente: lipsa de memorie și discernământ a majorității – îmbătată cu minciună ordinară și înlocuirea celor ce s-au compromis iremediabil, cu vectori de imagine nepătați și cu pedigree-ul imaculat, pentru a relua procesul de re-convingere al celor ce uită, prea repede, că promisiunile au fost minciună.

În spatele acestei stratageme simple și la îndemâna tuturor, se ascunde, de fapt, lipsa totală de moralitate (de scrupule), după ce s-a accesat puterea. Și se perpetuă, de treizeci de ani, același scenariu răsuflat, machiavelic, culmea, fără ca spectacolul să plictisească, pentru că e pigmentat, mereu, cu can-can-uri de mahala – ce plac publicului needucat și cu răfuieli și păruieli aparente, în stradă sau în platouri de televiziune, a actorilor ce au menirea de a prosti spectatorii. Furați de schimbarea constantă a decorului – mereu ne sunt prezentate figuri noi, cu proiecte și promisiuni aparent implementabile, cu priză la prostime -, nu realizăm că spectacolul are aceeași regizori (interlopi fără scrupule când e vorba de furat banii și averea publică, respectiv mafia fiscală pentru care evaziunea fiscală înseamnă existența), același obiectiv (accederea la putere pentru a fura banii publici și averea publică) și aceeași actori în rolurile cheie (parlamentari, aleși pe liste, de treizeci de ani nemișcați din Parlament datorită obedienței față de leaderii mafiei politice) și că asistăm, mereu, la aceeași piesă, grețos de imorală, în care sunt schimbate doar divele și cei ce au rolul de a abate atenția de la realitate. Cu această stratagema perversă (dar extrem de eficientă), mafia politică a îngropat treizeci de ani de speranțe și așteptări, vânzând, precum comuniștii și naziștii, mereu (ca la tarabă, în piață), iluzia că urmează schimbarea profundă de paradigmă, care, însă, n-a mai venit (și nu cred că va mai veni vreodată). Din contra, mizeria morală se adâncește, contaminează și copleșește tot, încât nici măcar formal, în cercurile politice, nu mai au acces și nu mai sunt bineveniți, oameni onești, cu bun simț și altruiști. Sunt considerați un virus nociv pentru casta politicienilor ce conduc țara, după treizeci de ani în care societatea a fost supusă unui proces de epurare constantă a moralității, înlocuită cu mizeria emanată de meschinăria și lupta politică pentru supraviețuirea fără valoare, fără muncă și fără merit, din bani publici.

Vreți adevăr și justiție? Vreți un proces corect, privind Revoluția din 1989, mineriadele, 10 august, potrivit cu probele și dovezile existente? Cine să vi le sau să ni le ofere? Politicienii care nu și-au onorat niciodată promisiunile, cărora le e frică de autoritatea publică, pentru că se știu pătați și imorali? Cine să facă justiție? Slugile politicienilor, din administrația publică, imorale, mituite cu pensii și salarii, pentru a nu aplica legea? (adică pentru a nu face nimic care să deranjeze puterea?) Eu unul m-am resemnat, de mult și nu mai sper că voi asista, vreodată, la înfăptuirea justiției în România, în cazul morților din decembrie 1989, mineriadelor si nici în cazul 10 august. Cât timp cei ce au obligația să aplice legea, sunt stimulați (cu salarii și pensii speciale, sau cu cumul de funcții la stat) ca să n-o aplice și, contrar normalității, n-au probleme și nu se fac presiuni asupra lor, dacă nu aplică legea, (nu dacă o aplică) nu-i o naivitate să credem că justiția se va înfăptui în România, în actualele circumstanțe? E sinonim cu a crede că Dracu ne va duce în rai! Iar prezența rarefiata și meteorica a cetățenilor, de bună credință, în stradă (cu excepția mercenarilor ce au făcut din asta o profesie), pentru a protesta împotriva acestei stări de fapt anormale, arată că suntem o populație de blazați și resemnați și că nici măcar nu mai credem în instrumentele democrației, pentru că și ele au fost pervertite.