Dacă stai și privești CV-ul european al lui Iustin Marinel Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, zici că este o somitate internațională. În drept, administrație publică, fonduri europene etc. Dar, puțini sunt arădenii și chiar pecicanii, concetățenii lui Marinel, care știu despre studiile elementare pe care acesta le-a făcut. Mai precis cum și le-a făcut.

Deunăzi am primit o informație despre trecutul glorios din anii de liceu al președintelui CJA. Iată câteva amănunte interesante:

În anul 1983 a terminat zece clase. A stat șase ani pe bară, vorba vine, că a fost angajat ca picolo – se zice, pentru ca în anul 1989, cu ajutorul unui „prieten” influent la vremea aceea, s-a (l-a) înscris la seral. În 1992 a terminat seralul la Liceul Teoretic din Pecica.

Interesante sunt mediile cu care a terminat cei trei ani de seral. Astfel, clasa a XI-a a terminat-o cu media 8.04. Clasa a XII-a cu 7.26, iar a XIII-a cu 7.48. Înainte de a trece la rezultatele de la BAC, trebuie să spunem că atunci seralul îl făcea oricine dorea și că nu avem vreo informație să nu-l fi terminat vreunul sau una dintre studioșii care au dorit să aibă liceul și să dețină ca tot omul normal diplomă de bacalaureat.

La bacalaureat Cionca a avut media 7.84.

Iată și alte medii pe care le-a avut Marinel la seral: Română 7.33  6  7.33; Matematică 8.33  6.67  6.33; Purtare 10  10  9,33. Noi facem referire doar la media din anul trei de la Purtare și zicem că dacă nici la purtare nu ai putut avea 10… Sunt unele voci din Pecica, pare-se spuse de foști colegi, că i-a fost scăzută media la purtare din cauza… ABSENȚELOR! Dacă nici la seral n-ai fost în stare să treci pe la școală să te vadă profesorii, ce să mai zicem? Sau nu au mai fost prea indulgenți dascălii să-l treacă prezent din oficiu.

Dar, așa cum spuneam, a avut grijă ulterior președintele CJA să-și desăvârșească studiile. Asta după ce a trecut și pe la Apă-Canal, companie la care au fost și mai sunt angajați cei de la clientela actualului PNL (PD, PDL) plus niște slugoi din presa locală aservită puterii locale.

Dirigintele

Foto text: internet

1 COMENTARIU

  1. Articolul asta e scris de un mecanic auto care a ajuns ziarist? si pe deasupra un betiv notoriu? la ce festivale ai tras prin judet si nu numai mai Dubatule, in locul tau mi-ar fi rusine sa fac astfel de comentarii despre altii

Comments are closed.