Cercetările sociologice ale lui Vasile Dâncu au prins contur la PSD, şi aşa cum sluta care iese la horă sau cum fata de la ţară care merge pentru prima oară la oraş pentru o întâlnire amoroasă pune toate ţoalele cele mai de preţ pe ea, fie că se potrivesc sau nu, PSD s-a gândit să umple listele cu o pleiadă de medici doar- doar se vor vindeca de recrudescenţa atavismului moştenit de la Ion Iliescu şi altoit cu Viorica Dăncilă şi Marcel Ciolacu. Să vadă lumea că PSD este un partid de intelectuali, de iluştri cercetători şi somităţi de renume mondial. Ar fi un mare fâs ce a făcut PSD dacă dictatura nulităţilor nu ar fi atins dimensiuni la scară mondială. Cel mai probabil, medicina nu mai este un domeniu atractiv din punct de vedere financiar şi probabil şi Streinu Cercel s-a săturat să tot corespondeze cu cei de la Hoffman- La Roche pentru o plimbare la Paris sau pentru o ciorbă de burtă pe Valea Prahovei. Vrea şi el un venit cinstit şi sigur, căci de aceea şi-a tocit coatele pe băncile facultăţii. Peste noapte, pe foarte mulţi medici i-a lovit interesul pentru social-democraţie şi pentru accesul cetăţeanului la servicii de sănătate de calitate.
Iată declaraţia „emoţionantă” a doctorului Rafila care a ales să candideze pe listele PSD: “A fost un pas dificil pentru mine, dar având în vedere că am avut o carieră administrativă în spate, am considerat că am suficientă experienţă încât să pot să ajut, nu neapărat PSD, ci această ţară, să avem o legislaţie care să facă posibil un deziderat pe care nu l-am atins – accesul universal la servicii de sănătate”- a spus Rafila.
Deja mi-l imaginez pe Rafila ducând o luptă cu sine însuşi, pentru a face acest pas dificil şi apăsându-l “cariera administrativă în spate”, doar că ar trebui ca cineva să-i spună şi domnului Rafila că în România secolului XXI avem o legislaţie care să facă posibil accesul universal la servicii de sănătate, dar prin “grija” celor cu “carieră admnistrativă în spate”, similară cu cea a dumnealui, actul medical este condiţionat, totuşi, de sume importante. Legislaţie există şi pentru procurori, a existat şi pentru cei de la Caracal, doar voinţa de a acţiona lipseşte atunci când „nu văd” şpăgile din spitale. Aşadar, domnul Rafila, care în perioada pandemiei era prezentat şi promovat de către Antena 3 precum demiurgul de la OMS de ale cărei aparaţii depinde viaţa noastră, şi–a descoperit vocaţia politică, dar a descoperit şi o imensă gaură a unui covrig: accesul universal la servicii de sănătate şi iată cum ajungem la vorbele lui Thomas Szasz care spunea că “demult, când religia era puternică, iar medicina slabă, oamenii confundau magia cu medicina; acum, când ştiinţa este puternică, iar religia slabă, oamenii confundă medicina cu magia”, însă ceea este şi mai îngrijorător este că am ajuns să confundăm profesionalismul şi cinstea funcţionarilor publici cu o magie.
Candidatura lui Rafila este expresia disperării PSD de a-şi îmbunătăţi o imagine care se afundă, pe zi ce trece, într-un ridicol lamentabil. Până la urmă, ideea a de atrage personalităţi ale lumii medicale în partid nu este nouă şi nu a inventat PSD roata de la căruţă. PNL a mizat cu ceva timp în urmă pe această strategie prin includerea pe listele parlamentare a medicului Leon Dănăilă, într-un demers, la prima vedere, lăudabil de a reforma sistemul de sănătate.
Nu ştiu cât a reuşit şi ce a reuşit să aducă o asemenea candidatură sistemului de sănătate sau dacă doar sistemul de sănătate în România trebuie reformat, căci nu acesta este obiectul preocupărilor mele la acest moment. Ceea ce mă preocupă, la momentul la care scriu aceste rânduri, este faptul că în mass- media, odată cu anunţul candidaturii medicului Rafila pe listele PSD, au apărut o serie întreagă de articole şi mărturii privind legătura acestuia cu Alexadru Rafila, fostul şef al Securităţii Arad în perioada 1948-1949.
Cu privire la aceste informaţii, Vasile Dâncu a oferit nişte explicaţii halucinante, care nu merită nici măcar a fi reproduse, având în vedere obscuritatea morală care planează asupra acestui personaj, însă candidatul Rafila a declarat la B1TV. “Da, a lucrat până în 1949, în iunie. Eu nu știu foarte multe lucruri, am aflat despre aceste lucruri când eram student. Tatăl meu a terminat Facultatea de Medicină în 1960. Eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care faceți referință s-au petrecut în anii ’48-’49. Da, este adevărat. Bunicul meu a fost prizonier în Rusia, a lucrat în Armată, a fost prizonier și s-a întors cu un copil din Rusia, tatăl meu. Totuşi, tatăl său nu are nicio legătură cu uciderea unor țărani din Valea Crișului Alb la sfârșitul anilor ’40, aşa cum a transmis presa. Acel lucru s-a întâmplat la două luni și jumătate după ce tatăl meu fusese exclus din Securitate și dat afară din Partidul Comunist Român. El era membru de partid. Iar tatăl meu, ulterior, a avut de suferit. A fost exclus din Facultatea de Medicină timp de 6 luni pentru că a fost considerat un element dușmănos. El nu a fost implicat în acel masacru. Nu este nicio scuză pentru apartenența la o astfel de organizație. A fost exclus din Securitate și a fost dat afară și din PCR pentru că nu era corespunzător sarcinilor pe care trebuia să le îndeplinească”.
Luptaţi-vă cu presa căci poate aşa veţi reuşi să spălaţi ruşinea morală care planează asupra familiei dumneavoastră. Nimeni nu spune că dumneavoastră sunteţi vinovat, dar atâta timp cât planează o suspiciune foarte gravă asupra tatălui, era firesc şi normal ca cel puţin 2-3 generaţii să stea departe de viaţa socială şi politică a acestei naţiuni. Cum îi puteţi privi în ochi pe urmaşii celor deportaţi şi deposedați de averile agonisite cu multă trudă, mai ales că, numai ce se încheiase cel de-al doilea război mondial. Cum puteţi îmbunătăți moral parlamentul când asupra familiei planează suspiciuni de fapte foarte grave de morală?
Schopenhauer spunea că „orice adevăr trece prin trei etape. Prima dată, e ridiculizat. A doua oară, negat vehement. A treia oară, e acceptat ca fiind de la sine evident.” Adevărul cu privire la legătura dintre candidatul Rafila şi torţionarul Rafila a trecut cele trei etape în spaţiul public românesc, şi ceea ce este mai îngrijorător este lipsa de reacţie al societăţii civile şi acceptarea sa ca fiind de la sine evident, fără consecinţe de ordin legal sau moral.
„Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul” spunea Abraham Lincoln. Demersul acesta de primenire a imaginii PSD este tocmai o asemenea încercare, ca expresie a unor obiceiuri moştenite de la Ion Iliescu şi impregnate în inconştientul colectiv al partidului care, cu timpul, s-au transpus în program de guvernare şi politică de partid.
Pentru candidatul Alexandru Rafila putem vorbi de o chestiune de moralitate, însă Legea lustraţiei care, expresie a Punctului 8 al Proclamanţiei de la Timişoara cerea ca Legea electorală să interzică, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatură, pe orice listă, al fostilor comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate, nu şi-a găsit aplicabilitatea şi nici voinţa politică pentru acest demers.
Termenul lustratio era folosit în latina medievală cu referire la un sacrificiu sau la o ceremonie prin care erau purificate oraşele, ogoarele sau populaţiile contaminate de criminalitate, boală sau alte necazuri. Lexicul politic de după 1989 a fost îmbunătăţit cu acest termen odată cu dispariţia comunismului din Europa Centrala şi de Est. Legea lustraţiei, care ar fi trebuit să limiteze accesul la funcţii publice al foştilor demnitari comunişti şi-a găsit cei mai înverşunaţi contestatari în rândul membrilor PSD, obţinând chiar la Curtea Constituţională o decizie de neconstituţionalitate a acestei legi.
Iată cum, după 30 de ani, România se învârte în acelaşi cerc vicios al unei clase politice care refuză cu vehemenţă reforma şi se agaţă cu disperare de nişte personaje care nu au nici calităţile morale şi nici pe cele profesionale necesare pentru preaslăvita lor „reformă instituţională” pe care, după cum bine se observă, nici nu au înţeles-o şi nici nu o doresc. Aştept alegerile parlamentare viitoare ca pe un ultim prilej de a mai merge la vot şi de a întâlni pe bulentinul de vot opţiunea PSD.
Ciprian DEMETER
