În aceste momente, când sistemul sanitar își testează limitele, cadrele medicale arădene continuă să impresioneze prin dăruire și profesionalism.
Știm, sună pompos, de parcă ar fi o remarcă culeasă dintr-un comunicat de presă menit să facă o imagine bună spitalului, dar nu este așa. Este constatarea făcută de o arădeancă, Laura David, al cărei tată a avut nevoie de tratament și îngrijiri medicale. O arădeancă impresionată de cum au decurs lucrurile la Spitalul Județean pe timpul internării părintelui ei. Iar cine o cunoaște pe Laura știe că nu este genul de persoană ușor de impresionat. Ba, dimpotrivă, am putea spune.
Iar aceasta a simțit nevoia să facă totul public, într-o postare pe Facebook. Am preluat integral textul, cu acordul ei, desigur, și vi-l redăm în cele ce urmează:
În urmă cu 5 zile, în puterea nopții, tatăl meu a fost luat cu salvarea pentru că nu mai putea respira. Mă gândeam că ne va aștepta un calvar până vom afla unde l-a dus, până vom găsi pe cineva care sa ne dea informații despre starea lui. Nu a fost deloc asa! La prima oră a dimineții cei de la UPU au sunat și ne-au spus că tata este la ei. Cât am putut de repede am ajuns la spital cu un telefon, ca să pot el lua legătura cu tata. De la poartă, un domn amabil m-a condus pana la întrarea UPU și a înmânat chiar el telefonul tatălui meu. I-a spus că sunt afara. După câteva minute a ieșit o doamnă doctor, care mi-a explicat cu amabilitate, pe înțelesul meu, ce s-a întâmplat cu tata. Edem pulmonar, plus pneumonie. Ii făcuseră deja tot felul de investigații și un test covid care ieșise negativ. Chemase un cardiolog să-l consulte și mi-a spus că dacă mai aștept jumate de ora, voi afla și părerea lui. Între timp i-au mai făcut un test covid care a fost tot negativ și așteptau să se elibereze un pat ca să poată fi internat. Putin peste jumate de oră a venit cardiologul. După consultație a ieșit la mine să-mi spună concluzia lui, la fel de amabil ca și primul doctor . Mi-a promis că mă va suna să mă anunțe unde va fi internat. Cât timp am așteptat, copleșită de gânduri și de teamă pentru tatăl meu, nu am luat în seama agitația din jurul meu. Veneau salvări, atât am observat. L-au internat la Cardio și din fericire a răspuns la tratament și și-a revenit repede. Eu nu am mai avut acces la el decât telefonic, dar îmi spunea că este foarte incântat de felul cum este tratat. Grijă, atenție, cuvinte frumoase de incurajare, totul de la personalul medical. Zilele au trecut repede. Astăzi a fost externat. L-am așteptat o ora și jumătate în curtea spitalului. Mi s-a spus că s-ar putea sa dureze pentru că au multe internări. Eram nerăbdătoare să îl vad ieșind pe ușa spitalului și bucuroasă că îl pot lua acasă. Așteptând, am realizat ce se întâmplă în jur. Veneau multe salvări, mult prea multe. Una în spatele celeilalte. Am văzut oameni cunoscuți coborând din salvare la triaj. M-am îngrozit! Era o aglomerație și o agitație de nedescris, pe care eu nu o observasem miercuri dimineața. Am realizat că oamenii ăștia de la spital o țin asa din martie. Obosiți și sufocați de atâta treabă, nu și-au pierdut răbdarea și toleranta, dar mai presus de toate, nu și-au pierdut omenia! Oamenii ăștia sunt cu adevărat niște eroi, TOȚI! Mă simt datoare să le mulțumesc! Le mulțumesc că au avut grija deosebita pentru tatăl meu și l-au făcut bine! Le mulțumesc că m-au informat pe mine și m-au liniștit, deși sigur puteau sări peste partea asta, la câtă treabă au. Le mulțumesc în mod special seleușencelor mele Georgiana Ursulescu, Adela Parasca și Ionela Ardelean! Mulțumesc Gabi Curt, doamnei doctor Cristina Laza, întregului personal de la UPU și de la Cardio! Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți și să vă dea sănătate și putere! Sunteți cu adevărat niște eroi! MULȚUMESC! ❤️

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here